+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • dr belusica
  • Marius Barbu

Melanomul – tratamentul chirurgical

Melanomul este o formațiune tumorală, care apare, de cele mai multe ori, ca rezultat al expunerii la soare a unei alunițe. Alunițele sunt de regulă tumori benigne, de aceea, atunci când apar modificări de aspect sau dimensiune ale acestora, culminând cu sângerarea lor, trebuie să ne prezentăm de urgență la medic.
Dr. Laurențiu Belușică trage un semnal de alarmă în privința alunițelor: “Ele nu trebuie să fie expuse la soare. Soarele are un efect nefavorabil asupra lor, le pigmentează și poate contribui la transformarea lor malignă. Dacă am o aluniță din naștere și care, să zicem, nu are mai mult de 5 mm în diametru, când constat că ea a crescut la 1 cm, că mă deranjează, că sângerează și merg la medicul de familie și îmi spune că trebuie operată, atunci nu mai trebuie să las să treacă 1 an, doi ani, trei ani! Ea trebuie operată!”
Metodele de tratament ale melanomului sunt multiple, în funcție de dimensiunea lor. Dacă au dimensiuni mici, sub 2 cm, acestea pot fi tratate prin microchirurgie sau prin operația cu laser. Melanoamele peste 2 cm sunt tratate prin extirpare chirurgicală. “Este o intervenție care excizează în totalitate piesa, în țesut sănătos, la aproximativ 2 cm pe toate axele. De asemenea, excizarea se realizează în profunzime pentru că trebuie să ajungă până la fasciile musculare”, povestește dr. Belușică.
După extirparea formațiunii, medicii o vor trimite la secția de Anatomie Patologică pentru a se determina dacă este malignă sau benignă. Rezultatul anatomo-patologului indică și care este metoda de tratament care trebuie urmată în continuare.
“Deosebirea dintre o tumoră malignă și una benignă este că tumorile maligne pot să trimită la distanță prin circulația sangvină, prin sistemul venos, prin sistemul arterial, prin sistemul limfatic sau pur si simplu din aproape în aproape, celule mici care să crească și să dea noi tumori de același fel mai departe”, explică șeful secției de Chirurgie Generală a Spitalului M.I.R.A. “Dimitrie Gerota” din București.
Astfel, în cazul tumorilor care s-au dovedit a fi canceroase, trebuie procedat la tratamentul oncologic, care constă în administrarea de tablete, citostatice sau soluții perfuzabile, dar și radioterapie.

explore medicine tvpagina-medicalapublicitate-medicalasnrirlogo sanatatelogo raspunsurisigla-Almanah-2011-cruceNova umfb carol davilaguvernul romanieiexplore medicine tv

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii
Sitemap - Politica de confidențialitate - Politica de retur - Regulile magazinului