+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • Marius Barbu

Premiul Chirurgul anului

2pm - December 21, 2012

Prof. dr. Florian Ioan Ștefan a fost desemnat Chirurgul Anului în cadrul Galei Sănătății , ediția a IV-a. Având la activ peste 10 000 de intervenţii neurochirurgicale, 700 de anevrisme intracraniene și 3012 tumori cerebrale operate în ultimii 12 ani, precum și cea mai mare serie de leziuni de trunchi cerebral efectuată din România, prof. dr. Florian Ioan Ștefan a primit în seara de 5 decembrie aprecierea colegilor de breaslă.

"Acest premiu, îl merită cu prisosință mulți alți chirurgi din această țară pentru că am convingerea că pentru fiecare pacient, chirurgul anului este cel care îl operează. Pentru fiecare chirurg, premiul suprem îl reprezintă sentimentul de recunăștință al pacientului", a declarat Prof. Dr. Florian Ioan Ştefan, şeful Secţiei de Neurochirurgie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Cluj-Napoca.

Gala Sǎnǎtǎții este un eveniment organizat de Sǎnǎtatea Media Group și a avut ca partener oficial, la ediţia de anul acesta, Primǎria Sectorului 5 din București . Sponsorii celei de-a patra ediții a Galei Sǎnatații sunt: AstraZeneca, Roche, EGO Fashion, Sabion, House of Art, Hess Autoconcept, Beyu, Haute Beautik Parfumerie, Asociația "Arta nu mușcǎ" și fashion-designerul Carmen Emanuela Popa. Invitatul acestei ediții a fost Adina Buzatu care a ȋncȃntat sala printr-o prezentare de ținute vestimentare pentru bǎrbați. Sănătatea Media Group le mulțumește tuturor pentru implicarea în organizarea Galei Sănătății, ediția a IV-a.

Citește și:

Prof. dr. Florian Ioan Stefan desemnat Chirurgul Anului la Gala Sanatatii

Vezi si:

Premiul Pediatrul Anului

Premiul pentru cel mai bun management din sectorul public

Premiul pentru implicare deosebita in activitatea didactica

Premiul pentru cel mai bun jurnalist pe sanatate

Premiul pentru cea mai activa asociatie a studentilor la medicina

Premiul pentru cea mai implicata asociatie de pacienti

Premiul pentru cea mai dimanica societate medicala

Premiul pentru cea mai buna campanie de informare publica in domeniul sanatatii

Premiul Explore Medicine TV

Gala Sanatatii, editia a IV-a

explore medicine tvpagina-medicalapublicitate-medicalasnrirlogo sanatatelogo raspunsurisigla-Almanah-2011-cruceNova umfb carol davilaguvernul romaniei

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii
Sitemap - Politica de confidențialitate - Politica de retur - Regulile magazinului