Cea de-a IV-a ediție a Galei Sănătății a premiat în data de 5 decembrie, în aceeași locație de excepție, Salonul de Recepții al Palatului Parlamentului, valorile din lumea medicală. "Împreună cu dumneavostră, de 4 ediții, ne străduim să premiem excelența în sănătate. Evenimentul Gala Sănătății, îmi place să spun, că este punctul de întâlnire a valorilor din sănătatea românească. Iată că aici, deopotrivă, medici iluștrii, societăți medicale, jurnaliști, asociații de pacienți, își găsesc locul și își dau mâna pe această frumoasă scenă", a afirmat în deschiderea evenimentului Simona Maria Vlădica, directorul general al Sănătatea Media Group și totodată moderatoarea galei. Aceasta a ținut să le mulțumească în mod special membrilor juriului, cei care și-au făcut timp, în seara de 26 noiembrie, pentru a analiza candidaturile celor înscriși pentru câștigarea premiilor Gala Sănătății. "Noi în seara aceasta îi premiem pe cei care reușesc să facă, în aceste condiții, ceva mai mult. Nici nu greșesc și dăruiesc și altora. E foarte important să ai această disponibilitate de a dărui. Noi încercăm să salvăm și să predăm generațiilor următoare materialul genetic al acestei țări", a declarat prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu, directorul general al Spitalului pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din București și președintele Comisiei de Jurizare a Galei Sănătății 2012. Alături de domnia sa, și ceilalți membri ai juriului au ținut să aprecieze importanța unui eveniment precum Gala Sănătății, în contextul social actual. "Este un lucru deosebit pentru că avem timp și ne facem timp să gândim asupra colegilor noștri, asupra rezultatelor lor și totodată să putem să reflectăm asupra întregii țări pentru cei care permanent ajută sănătatea", a declarat prof. univ. dr. Mircea Beuran, vicepreședintele Comisiei de Jurizare a Galei Sănătății 2012. O prezență cu totul remarcabilă în cadrul Galei Sănătății a fost cea a primarului sectorului 5 , Daniel Marian Vanghelie, care s-a implicat în recunoașterea valorilor din lumea medicală prin susținerea unui astfel de eveniment. "Acestea sunt lucruri firești care ar trebui să se întâmple în România și cred că ar trebui să învățăm cu toții să ne respectăm, să vă respectăm și să respectăm somitățile din toate domeniile", a afirmat în deschiderea evenimentului Gala Sănătății, ediția a IV-a Marian Vanghelie. Gala Sǎnǎtǎții a fost organizatǎ de Sǎnǎtatea Media Group și a avut ca partener oficial, la ediţia de anul acesta, Primǎria Sectorului 5 din București. Sponsorii celei de-a patra ediții a Galei Sǎnatații sunt: AstraZeneca, Roche, EGO Fashion, Sabion, House of Art, Hess Autoconcept, Beyu, Haute Beautik Parfumerie, Asociația "Arta nu mușcǎ" și fashion-designerul Carmen Emanuela Popa cărora organizatorii le mulțumesc pentru implicare.
Vezi si:
Premiul pentru cel mai bun management din sectorul public
Premiul pentru implicare deosebita in activitatea didactica
Premiul pentru cel mai bun jurnalist pe sanatate
Premiul pentru cea mai activa asociatie a studentilor la medicina
Premiul pentru cea mai implicata asociatie de pacienti
Premiul pentru cea mai dimanica societate medicala
Premiul pentru cea mai buna campanie de informare publica in domeniul sanatatii