Studenții Universității de Medicină și Farmacie din București și rezidenții voluntari în cadrul SSMB (Socitatea Studenților în Medicină din București) vor acorda consultații gratuite copiilor, adulților și vârstnicilor din satul Vâlcele, județul Călărași.
Aflată deja a 14-a ediție, proiectul "Împreună pentru Sănătatea Rurală" - își propune să vină în ajutorul personelor defavorizate, ce locuiesc în zone unde accesul la îngrijirea medicală se face mai greu și să acorde consultații gratuite, urmate de scrisori medicale cu rezultatele investigațiilor și cu recomandările pentru investigațiile suplimentare.
"Mă cuprinde un sentiment de bine atunci când îi consult pe acești oameni. Este o împlinire ca cineva să îți mulțumească pentru că l-ai consultat și să își spună că nu a mai fost la un control medical de ani de zile și tu să știi că i-ai făcut acest bine", a declarat Ana Maria Marcu, studentă în anul VI la Facultatea de Medicină și voluntar în cadrul SSMB.
Vor acorda consultații gratuite un grup de 10 studenți voluntari și 8 rezidenți în domenii precum cardiologie, pediatrie, ecografie, dermatologie și ginecologie. "Este o oprtunitate de a ne exersa cunoștințele acumulate în direcția examinării pacienților și aici mă refer la anamneză și examenul clinic, precum și o ocazie foarte bună de a ne hotărî care dintre specialități ni se potrivește mai bine", a adăugat Ana Maria.
Pe parcursul celor 13 ediții, desfășurate în comune precum Luncăvița (Tulcea), Valea Plopului și Valea Screzii (Prahova) sau în 18 sate defavorizate ale Deltei Dunării, au fost consultați peste 1200 de adulți și 550 de copii. Și în satul Vâlcele, județul Călărași se estimează a fi consultate aproximativ 100 de persoane.
Citește și:
Peste 200 de consultatii medicale gratuite in cadrul programului Impreuna pentru Sanatatea Rurala