Premieră la Spitalul de Recuperare din Iaşi, unde a fost inaugurat un program TV de educaţie şi recuperare în urma bolilor cardiovasculare. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă de către conf.univ.dr Florin Mitu, şeful Clinicii de Cardiologie a Spitalului de Recuperare din Iași.
La proiect va lucra o echipă de specialişti care a pregătit un program pentru educarea şi recuperarea pacienţilor în urma unor operaţii pe cord, by pass sau au o patologie complexă. Concret, pacienţii vor avea parte de tratament medicamentos adecvat, suport psihologic, consiliere din partea unui nutriţionist şi exerciţii de kinetoterapie. Mai mult decât atât, fiecare pacient va avea în salon un televizor unde va putea urmări emisiuni informative despre bolile cardiovasculare de care suferă şi modalităţile de recuperare.
Prin intermediul acestui program cu circuit închis, mesajul este transmis în toate saloanele clinicii la intervale orare prestabilite. Astfel de programe educaţionale, fie că sunt individuale sau de grup, sunt foarte utile pentru pacienţii noştri. Doi profesori de kinetoterapie prezintă programele pentru cei cu boli cardiovasculare, iar doi dieteticieni stabilesc şi adaptează meniul zilnic, săptămânal şi lunar în funcţie de vârstă, sex, afecţiunea suferită şi bolile asociate. Recuperarea nu se poate face decât în echipă, a explicat conf.dr. Florin Mitu.