Specialiștii de la Clinica de Hematologie şi Transplant Medular din Târgu Mureş au realizat, ȋn premieră naționalǎ, un transplant de grefă pentru refacerea sistemului hematopoietic şi imunitar al organismului.
Transplantul a fost realizat de la un tânăr polonez la unul român, cei doi având grupe sanguine diferite: “Astăzi a fost o premieră naţională, care constă în faptul că în sfârşit am ajuns ca din Registrul European de Transplant am reuşit să aducem o grefă - deci mai mult decât celule stem, acele celule mezenchimale necesare pentru a reface sistemul hematopoietic şi imunitar al organismului. Este un lucru absolut deosebit că din Polonia găsim ajutor, unde se recoltează de la un donator măduvă. Nu este nedureros, trei zile probabil o să aibă dureri pentru că se ia din creastă, se face puncţionarea crestei. Este bolnavul în anestezie generală, deci nu este o simplă recoltare de sânge, asta trebuie să ştiţi", a declarat dr. Benedek Istvan, șeful Clinicii de Hematologie şi Transplant Medular din Târgu Mureş, relateazǎ agerpres.ro
Pacientul care a primit transplantul are 19 ani și a fost diagnosticat cu aplazie medulară severă după ce, în urma unei extracţii dentare, a sângerat mult timp.
Autor: Lavinia Radu
Citește și:
Interventie ce a savat viata a doi gemeni, aflati inca in uterul mamei
Reconstructie de plex brahial la o fetita de sase luni