Torsul pisicii este un remediu natural ȋmpotriva stresului, a anxietăţii dar și ȋmpotriva insomniei, afirmǎ specialiștii francezi care utilizeazǎ „terapia torsului".
Astfel, terapia acționeazǎ ca un medicament natural care nu are efecte secundare: "Când organismul luptă împotriva unor situaţii delicate, cum ar fi stresul, torsul pisicii emite vibraţii sonore liniştitoare şi binefăcătoare, cam ca muzica.(...)Frecvenţele joase, între 20 şi 50 hertzi, ale torsului sunt percepute de timpan, dar şi de corpusculii lui Pacini, terminaţii nervoase aflate aproape de suprafaţa pielii. La creierul uman se transmit atunci gânduri pozitive şi de stare bună", a declarat Jean-Yves Gauchet, un medic veterinar francez, scrie agerpres.ro
Potrivit aceleiași surse, specialiștii mai afirmǎ și faptul cǎ torsul pisicii este primul semnal pe care mama îl trimite puiului și care funcționeazǎ și ȋn cazul interacțiunii animalului cu omul. Mai mult, „terapia torsului" este utilizatǎ ȋn unele case de bătrâni deoarece aceasta liniștește persoanele care suferǎ de probleme de comportament sau anxietate. Conform unui studiu realizat de cǎtre cercetǎtorii americani ȋn anul 1950, torsul are un puternic efect antistres, regleazǎ tensiunea arterialǎ, amelioreazǎ imunitatea, iar vibraţiile emise prin tors sunt utilizate de kinetoterapeuţi, ȋn unele pǎrți ale lumii, pentru a grăbi cicatrizarea osoasă.
Ȋn Japonia, ȋn „barurile cu pisici", beneficiile torsului sunt deja recunoscute iar mulți oameni aleg sǎ vinǎ dupǎ o zi stresantǎ la serviciu, sǎ mȃngȃie animalele și sǎ savureze o canǎ cu ceai.
Autor: Lavinia Radu
Citește și:
De ce oboseala ne face mai neatragatori?
Persoanele agresive, mai expuse riscului de atac cerebral