Tinerii români sunt tot mai interesaţi de învăţământul postliceal sanitar, care asigură un loc de muncă atât în spitalele din ţară, cât şi în cele din străinătate.
Academicianul Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, apreciază că învăţământul postliceal sanitar este căutat pentru că asigură o meserie sigură şi în ţară, şi în afara ei. „În primul rând, este cunoscut faptul că în sănătate este o nevoie acută de asistenţi medicali. Mulţi dintre cei care se înscriu la şcolile postliceale sanitare îşi doresc să profeseze în străinătate. Pe de altă parte, la facultatea de profil se ajunge mai greu. Spre exemplu, la noi sunt examene grele, iar concursul de admitere este unul dificil. Cu toate acestea, există un soi de concurenţă între facultăţile de medicină şi postlicealele sanitare, în materie de asistenţi medicali”, a explicat academicianul, potrivit adevărul.ro
În ceea ce priveşte sistemul de pregătire, academicianul a explicat faptul că la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală este o curriculă ultraspecializată, predată de profesori foarte bine pregătiţi. „Nu cred că în aceste şcoli postliceale se face o pregătire mai bună decât cea de la stat, cu toate că şi acolo perioada de formare durează tot trei ani. Este probabil mai relaxat decât la facultate. Aceasta ar fi o altă explicaţie pentru care şi părinţii preferă să-i susţină financiar pe tineri în aceste şcoli private”, a mai explicat rectorul UMF „Carol Davila”.
Mulţi părinţi aleg să-şi înscrie copiii la şcolile particulare din învăţământul preuniversitar, fie că este vorba de grădiniţe, şcoli gimnaziale sau postliceale iar datele indică faptul că aproape 96.000 de elevi studiază anul acesta în învăţământul preuniversitar privat din România.
Autor: Lavinia Radu
Citeşte şi: