+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • dr belusica
  • Marius Barbu
Marţi, 16 Aprilie 2013 10:24

ssmb-logoSocietatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti va demara o nouǎ campanie “Donează Sânge! Fii Erou!”, în perioada 22-26 aprilie, în Holul de Onoare al Facultăţii de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila”.


Prin acestǎ campanie, studenţii mediciniști și nu numai vor avea ocazia sǎ ajute persoanele care necesită transfuzii de sânge precum victimele accidentelor, cei ce sunt supuşi unor operaţii dificile sau cei ce necesită tratamente împotriva cancerului. Ȋn perioada 22-26 aprilie, toți cei care doresc sǎ doneze sȃnge pentru a salva vieți o pot face ȋntre orele 8.00 și 12.00. Reprezentanții SSMB atrag atenția cǎ donatorii trebuie sǎ aibǎ ȋntre 18 și 60 de ani, sǎ fie hidratați și sǎ fi mȃncat ușor ȋnainte de recoltare, sǎ aibǎ minim 50 de kilograme și o stare bunǎ de sǎnǎtate, sǎ nu fi consumat alcool ȋn ziua dinaintea donǎrii, sǎ nu aibǎ boli transmisibile (HIV, TBC, hepatita, etc) și nici sǎ nu fie bolnavi, persoanele de sex feminin sǎ nu fie la menstruație, dar și ca donatorii sǎ nu fi suferit o operație minorǎ (inclusiv intervenții dentare) ȋn ultimele 3 luni sau o intervenție majorǎ ȋn ultimele 6 luni.
La o donare se vor recolta 450 ml de sânge, cantitate ce se reface ca volum ȋn câteva ore, iar celular în 2 săptămâni. Pentru cǎ sănătatea şi siguranţa donatorilor  sunt considerate de maximă prioritate, Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională Bucureşti „Prof. Dr. C.T. Nicolau” pune la dispoziție cadre medicale cu pregătire în domeniu, ce vor respecta normele internaţionale de igienă în timpul actului de donare. Ca măsură de siguranţă pentru pacienţii din spitale care vor beneficia de produsele prelevate, se vor efectua o serie de teste în laboratoarele de specialitate pentru a exclude contaminarea sângelui donat. Donatorii care vor sǎ ȋși ridice rezultatele analizelor o vor putea face dupǎ trei zile de la Institutul de Hematologie Transfuzionalǎ din str. Dr. Felix. De asemenea, donatorii vor primi fie o zi liberǎ de la serviciu sau școalǎ, 63 de Ron ȋn bonuri de masǎ, o reducere de 50% la transportul public, ȋnsǎ cel mai important lucru este cǎ prin gestul nobil de a dona vor fi salvate trei vieți. Reprezentanții Societǎții Studenţilor în Medicină din Bucureşti au afirmat cǎ cadrul ultimei campanii, s-au adunat în doar o săptămână aproximativ 550 de donatori, ceea ce reprezintă peste 250 litri de sânge care poate fi folosit în aproape 200 de intervenţii medicale.


Autor: Lavinia Radu


Citește și:
Donează Sânge! Fii Erou!
SSMB organizeaza MountMed 2013 intre 8 si 12 mai

explore medicine tvpagina-medicalapublicitate-medicalasnrirlogo sanatatelogo raspunsurisigla-Almanah-2011-cruceNova umfb carol davilaguvernul romaniei

abraconstruct.ro
Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii
Sitemap - Politica de confidențialitate - Politica de retur - Regulile magazinului