+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • dr belusica
  • Marius Barbu
Marţi, 28 Mai 2013 08:44

umf-carol-davilaSocietatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti şi Liga Studenţilor la Medicină Dentară Bucureşti au organizat sâmbăta trecutǎ simularea examenelor de admitere la Facultatea de Medicinǎ și la Facultatea de Medicinǎ Dentarǎ din cadrul UMF „Carol Davila”.


Astfel, mai bine de 2000 de candidați au trecut prin emoțiile simulǎrii examenului de admitere la cele douǎ facultǎți, iar faptul cǎ profesia de medic este din ce ȋn ce mai apreciatǎ o aratǎ numǎrul mare de candidați ȋnscriși la simularea examenul de admitere la Facultatea de Medicinǎ din cadrul UMF Carol Davila, acest numǎr crescând de la 1.400 în anul 2012 la 1.700 în 2013.
La simularea examenului la Facultatea de Medicinǎ Dentarǎ din cadrul Universitǎții de Medicinǎ și Farmacie „Carol Davila” punctajul maxim obţinut a fost de 97 de puncte, ȋn timp ce la Facultatea de Medicinǎ punctajul maxim a fost de 94 de puncte. Anul acesta, admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti va avea loc pe data de 24 iulie 2013, ȋnsǎ pȃnǎ atunci absolvenții de liceu mai au timp sǎ ȋși ȋmbunǎtǎțeascǎ cunoștințele.


Autor: Lavinia Radu


Citește și:
Sambata, 25 mai, va avea loc simularea examenului de admitere la Facultatea de Medicina Generala
Intre 30 mai si 1 iunie va avea loc congresul stiintific cu participare internationala organizat de UMF Carol Davila

explore medicine tvpagina-medicalapublicitate-medicalasnrirlogo sanatatelogo raspunsurisigla-Almanah-2011-cruceNova umfb carol davilaguvernul romaniei

abraconstruct.ro
Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii
SITEMAP