Un proiect pilot a fost lansat ȋn cadrul Spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva din Iași, ȋn prezența prof.univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerului Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitalǎ. Proiectul vizeazǎ, ȋn principal, prevenția și informarea populației ȋn ceea ce privește bolile infecțioase.
Inițial, proiectul va fi lansat doar ȋn județul Iași pentru o perioadǎ de un an, iar ȋn cadrul acestuia copiii din școli vor fi testați gratuit și vaccinați, iar pǎrinții consiliați în privinţa unor afecţiuni precum gripa, rujeola, rubeola, varicela şi scarlatina, scrie i-medic.ro
Prof.univ.dr Adrian Streinu-Cercel, prezent la lansarea proiectului, a explicat rolul importanței educației ȋn menținerea sǎnǎtǎții: „Sunt pliante prin care sunt prezentate diverse boli. Educaţie trebuie făcută de la cei mai mici. Prin acest program se va depăşi limita spitalului, se va merge în mediul rural şi cel urban. Epidemiologii se implică în program pentru a face un pas înainte în prevenţie'', a subliniat managerul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitalǎ, informeazǎ aceeași sursǎ.
Specialistul a mai afirmat faptul cǎ dacǎ proiectul ȋși va atinge scopurile, acesta va fi extins și ȋn alte județe ale țǎrii.
Autor: Lavinia Radu
Citește și:
Promotia 1982 a UMF Carol Davila s-a reunit după 30 de ani de la absolvire