+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • dr belusica
  • Marius Barbu
Joi, 12 Decembrie 2013 12:11

streinu cercelProf.univ.dr. Adrian Streinu-Cercel,preşedintele Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București și managerul Institutului de Boli Infecțioase ”Dr. Matei Balș” a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitǎții ”Petre Andrei” din Iași.


Potrivit cronicadeiași.ro, prof. univ. dr. Carmen Dorobǎț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași l-a prezentat pe prof. Adrian Streinu-Cercel ținȃnd cont de toate ariile de interes ale specialistului: cadru universitar, medic, cercetǎtor și manager. ”Tradiția recunoașterii contribuțiilor științifice și culturale și a promovǎrii personalitǎților care le fac posibile, este constitutivǎ dezvoltǎrii. Credem cǎ, ȋn spiritul acestei bune tradiții, Universitatea ”Petre Andrei” din Iași face un gest absolut firesc prin acordarea titlului științific de Doctor Honoris Causa – expresia cea mai ȋnaltǎ a recunoașterii sale, unei individualitǎți marcante a vieții romȃnești, cunoscute atȃt ȋn lumea medicalǎ romȃneascǎ cȃt și ȋn cea internaționalǎ: universitarul, intelectualul de aleasǎ clasǎ, prof.dr. Adrian Streinu-Cercel”, a precizat prof. dr. Carmen Dorobǎț.
La rȃndul sǎu, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel a declarat cǎ se simte onorat de distincția conferitǎ: ”Se ȋmplinesc 100 de ani de cȃnd Petre Andrei, patronul spiritual al acestei universitǎți, a primit Magna Cum Laude la terminarea studiilor universitare ȋn Iași. Sper sǎ onorez aceastǎ figurǎ ilustrǎ a mediului academic ieșean. Ȋn momentul ȋn care am ȋnceput sǎ facem centrele regionale HIV/SIDA ne-am dat seama cǎ nu putem avea succes de unii singuri, așa cǎ am apelat la asistenții sociali și la psihologi. Unul din elementele de cǎpǎtȃi al succesului ȋnregistrat de aceste centre ȋl reprezintǎ accesul pacienților cǎtre terapie prin intermediul unor astfel de specialiști. Sper, ȋn continuare, sǎ avem o colaborare productivǎ ȋn cadru Grupului de lucru, Romania – Republica Moldova pentru managementul transfrontalier al bolilor infecțioase”, a spus prof. univ. dr.  Adrian Streinu-Cercel.
La finalul ceremoniei de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa, Corul Gavriil Musicescu, al Filarmonicii din Iași a susținut un concert de colinde.


Autor: Lavinia Radu


Citește și:
Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel: Cazuri provocate de germeni cu rezistenta modificata la INBIMB
Inceput de an universitar la Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti

explore medicine tvpagina-medicalapublicitate-medicalasnrirlogo sanatatelogo raspunsurisigla-Almanah-2011-cruceNova umfb carol davilaguvernul romaniei

abraconstruct.ro
Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii
SITEMAP