+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • dr belusica
  • Marius Barbu
Miercuri, 28 August 2013 09:56

cnasPreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi, i-a asigurat pe medicii care au participat la ȋntȃlnirea din Brașov că există fonduri necesare plăţii salariilor lor până la sfârşitul anului.


„Cred că cea mai importantă problemă pe care au ridicat-o în cadrul întâlnirii este cea a finanţării. I-am liniştit că, în ceea ce priveşte sfârşitul anului pentru că vor exista acte adiţionale la contractul pe care-l au în acest moment, din fondul rezervă de 10% al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate - care se păstrează prin lege, până la rectificarea bugetară, vor fi asigurate fondurile necesare. Din fondul de rezervă al CNAS şi din ceea ce poate vom mai obţine la rectificarea din toamnă, cu siguranţă nu vor exista probleme de acoperire a salariilor şi a utilităţilor. Medicii pot sta foarte liniştiţi în acest moment pentru că avem acoperite fondurile pentru a asigura salarizarea lor. Urmează să găsim acele soluţii pentru ca toate celelalte cheltuieli ale spitalelor în acest an să fie acoperite”, a declarat Cristian Buşoi, dupǎ ȋntȃlnirea cu reprezentanţii medicilor din județul Brașov, scrie agerpres.ro

De asemenea, acesta a mai avertizat managerii spitalelor cǎ, potrivit unei dispoziţii a ministrului Sănătăţii, la trei luni consecutive de plăţi restante, managerul respectiv va fi demis și a sfǎtuit instituțiile sanitare „sǎ se gospodǎreascǎ mai bine și sǎ nu mai rostogolească plǎți și datorii ca în anii trecuţi".


Autor: Lavinia Radu


Citește și:
Dupa rectificarea bugetara, CNAS va putea onora contractele cu pacientii, medicii si farmaciile
Distribuirea cardurilor de sanatate nu va fi facuta de catre medicii de familie

comments

explore medicine tvpagina-medicalapublicitate-medicalasnrirlogo sanatatelogo raspunsurisigla-Almanah-2011-cruceNova umfb carol davilaguvernul romanieiexplore medicine tv

BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii
Pizza sector 3
Sitemap - Politica de confidențialitate - Politica de retur - Regulile magazinului