Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu" din Iaşi este singura unitate medicală din România care efectueazǎ intervenţii chirurgicale cu fluoresceină, o substanţă care coloreazǎ şi delimitează tumora cerebrală, evitandu-se lezarea ţesuturilor sănătoase din jurul ei.
Dupǎ o aşteptare de aproape un an de zile datorită aprobărilor speciale necesare, unitatea medicală ieşeană a primit acest medicament ce este administrat pacienţilor pe cale orală pentru a se fixa pe celulele canceroase și pentru a colora tumora. Astfel, medicul neurochirurg are posibilitatea de a elimina cât mai mult din tumoră şi de a evita lezarea ţesuturilor sănătoase din jurul acesteia.
Dr. Lucian Eva, manager al Spitalulului "Prof. Dr. Nicolae Oblu" din Iaşi, a afirmat cǎ prima intervenţie chirurgicală cu această substanţă a prelungit viața unei tinere de 25 de ani diagnosticată cu tumoră cerebrală malignă: "Rezecția glioamelor de grad înalt utilizând acidul 5-aminolevulinic sau gliolanul a fost o preocupare a acestui spital reuşind săptămâna trecută să realizăm prima intervenţie de acest tip din ţară şi, din câte cunosc eu, şi din Europa de Est. Gliolanul permite o rezecţie sau permite, mai bine zis, vizualizarea cât mai amplă a glioblastoamelor, pe baza fenomenului de fluorescenţă, aparatura medicală în speţă microscopul operator fiind dotat cu asemenea filtre. Practic, neurochirurgul vede tumora colorată într-un albastru violet ceea ce permite o rezecţie cât mai completă, în proporţie de 90%. Acest lucru este important pentru ca rata de supravieţuire în aceste tumori cerebrale este direct proporţională cu gradul de rezecţie tumorală", informeazǎ medicalmanager.ro
Un flacon de fluoresceină costă 4.000 lei, iar pentru a efectua operațiile urgente conducerea spitalului a achiziționat 10 flacoane şi este posibil ca, până la sfârşitul anului, să mai cumpere şi altele în funcţie de fondurile disponibile. Aparatura necesară pentru astfel de intervenții există în cadrul spitalulului de anul trecut: un microscop cu fluoresceină și cinci alamniotransferază.
Autor: Lavinia Radu
Citește și:
Arad: primul pacient tratat prin angioplastie coronariana primara
Interventie in premiera la Institutul Clinic Fundeni