Doctorul Florin Filipoiu a ȋmplinit, pe data de 15 ianuarie, frumoasa vȃrstǎ de 55 de ani, ocazie cu care Sǎnǎtatea Media Group ȋi ureazǎ șeful catedrei de Anatomie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București și prodecanului Facultǎții de Medicinǎ Generalǎ un sincer la mulți ani!
Conf. univ. dr. Florin Filipoiu a absolvit Facultatea de Medicinǎ Generalǎ din cadrul UMF Carol Davila ȋn anul 1984, iar din anul 2000 este doctor ȋn medicinǎ. Ȋncepȃnd cu anul 2011 devine șeful catedrei de Anatomie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, fiind ȋn același timp membru ȋn Consiliul și Senatul UMF Carol Davila.
Ȋntr-un interviu acordat Explore Medicine TV, domnia sa afirma cǎ: „Principala calitate a unui candidat la meseria de doctor este caracterul și onoarea", idee dupǎ care conf. univ. dr. Florin Filipoiu s-a ghidat ȋn toatǎ activitatea sa didacticǎ și medicalǎ. Ȋn ceea ce privește activitatea științificǎ a domniei sale, acesta este una foarte vastǎ cu numeroase cǎrți de specialitate și peste 70 de articole publicate ȋn țarǎ și ȋn strainǎtate. De asemenea, doctorul Florin Filipoiu a fost și este membru ȋn diferite comisii de specialitate și a ȋndrumat numeroși studenți ȋn elaborarea lucrǎrii de diplomǎ.
La mulți ani frumoși și fericiți, domnule conf. univ. dr. Florin Filipoiu!
Autor: Lavinia Radu
Citește și:
Conf. univ. dr. Florin Filipoiu lanseaza un atlas complex de anatomie a inimii
Conf. univ. dr. Florin Filipoiu a tinut un curs festiv de anatomie pentru boboci