„International trauma workshop” va avea loc în perioada 2 – 3 iunie 2014 la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti.
Acest eveniment este organizat sub auspiciile UMF „Carol Davila” (Departamentele de Anatomie şi Chirurgie) şi Clinicii de Cercetare în Chirurgie a Spitalului Universitar Graz în parteneriat cu ARCE. Preşedintele cursului este prof. dr. Selman Uranues (Austria) iar directorii de curs sunt: prof. dr. Mircea Beuran, conf. dr. Florin Filipoiu, conf. dr. Dănuţ Vasile.
În cadrul cursului se vor prezenta problemele legate de resuscitare şi tehnici chirurgicale, iar sesiunile teoretice vor avea loc în cursul dimineţii iar hands-on după-amiaza. De asemenea, programul este conceput să satisfacă dorinţa de educaţie continuă atât a medicilor rezidenţi cât şi a specialiştilor în chirurgie generală. Cursul oferă chirurgilor ( rezidenţi sau specialişti / primari de chirurgie generală) informaţiile şi gesturile necesare pentru managerierea cu succes a urgenţelor traumatice viscerale şi gastro-intestinale de la sosire în Camera de Gardă până la transferul în sala de operaţie, secţia de ATI sau clinica de chirurgie, cu atenţia focusată pe procesul deosebit de important al luarii deciziei şi al gesturilor şi tehnicilor chirurgicale. De asemenea, se vor explica şi tehnicile de management laparoscopic sau endoscopic pentru corectarea complicaţiilor.
Taxa de participare este de 250 euro petru specialişti iar pentru rezidenţi este de 150 Euro. Pentru mai multe informaţii şi înscriere vă rugăm să vă adresaţi: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza ; Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza ; Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Autor: Lavinia Radu
Citeşte şi:
„International School of Advanced Surgical Skills” are loc in perioada 13-19 iulie, la Cluj-Napoca