Pe data de 25 mai, 336 de elevi de liceu ȋși vor testeza nivelul de pregǎtire la simularea examenului de admitere la Facultatea de Medicinǎ Dentarǎ din cadrul Universitǎții de Medicinǎ și Farmacie „Carol Davila”.
Astfel, pentru cei care au optat pentru proba opționalǎ de chimie, examenul va avea loc ȋn Amfiteatrul din cadrul Facultǎții de Farmacie (str.Traian Vuia, nr.6) dar și ȋn Amfiteatrul “Prof. Dr. Valerian Popescu” din cadrul Facultǎții de Medicinǎ Dentarǎ (str. Calea Plevnei, nr. 19, etaj 2), ȋn timp ce pentru cei care au ales ca probǎ opționalǎ fizica, examenul se va desfǎșura ȋn Amfiteatrul “Prof. Dr. Dan Theodorescu” din cadrul Facultǎții de Medicinǎ Dentarǎ (str. Calea Plevnei, nr. 19, etaj 2).
De asemenea, participanții pot vizualiza lista finalǎ dar și repartizarea pe sǎli aici. Organizatorii reamintesc participanților cǎ ora de ȋncepere a examenului este 10:00, ȋnsǎ candidații sunt rugați sǎ se prezinte la ora 9:00 pentru a intra ȋn salile de examen, dar și sǎ aibǎ asupra lor cartea de identitate (sau pașaport) și dovada de achitare a taxei de participare.
Examenul va include două discipline și anume biologie obligatoriu, respectiv fizică sau chimie la alegere, iar ȋn 2 ore și 30 de minute participanții vor trebui sǎ rǎspundǎ la un număr de 100 întrebări, dintre care 60 pentru proba obligatorie și 40 pentru cea la alegere.
Rezultatele finale ale simulǎrii examenului de admitere la Facultatea de Medicinǎ Dentarǎ se vor afișa pe data de 26 mai, dupǎ ora 20.00, pe pagina Ligii Studenților la Medicinǎ Dentarǎ București. De asemenea, pe pagina oficialǎ a LSMDB este disponibilǎ și metodologia desfǎșurǎrii simularii examenului de admitere la Facultatea de Medicinǎ Dentarǎ din cadrul Universitǎții de Medicinǎ și Farmacie „Carol Davila”.
Autor: Lavinia Radu
Citește și:
Doar cateva zile pana la incheierea inscrierilor la simularea examenului de admitere la Facultatea de Medicina Dentara
1700 de candidati vor participa la simularea examenului de admitere la Facultatea de Medicina Generala