Un grup de cercetători a descoperit modalitatea prin care se răspândește cancerul de la un organ la altul. În plus, aceștia sunt încrezători că studiul îi va ajuta să realizeze tratamente de stopare a evoluției cancerului.
Studiul a fost coordonat de profesorul Roberto Mayor şi a fost publicat în Journal of Cell Biology. Acesta a fost realizat de cercetătorii de la Kings College London, în colaborare cu cei de la Universitatea Cambridge şi cu cei de la Universitatea Akika din Japonia.
Cele mai multe dintre decesele cauzate de cancer nu sunt provocate de tumorile iniţiale, ci de tumorile secundare care afectează organele vitale în momentul în care încep să se răspândească în tot organismul. Pentru a se deplasa în corp, celulele trebuie să îşi modifice starea de agregare. Legăturile dintre celule se slăbesc, acestea trecând de la stare solidă la una lichidă, și invadând astfel organismul.
Potrivit studiului, o anumită moleculă, acidul lisofosfatidic (LPA), este vinovată de slăbirea legăturilor dintre celule, permiţând trecerea acestora din starea solidă într-o stare lichidă. Cercetătorii susțin că blocarea moleculei LPA se poate face prin intermediul unei simple injecții, oprind astfel răspândirea celulelor. Însă, aceștia au înregistrat reuşită doar la nivelul celulelor embrionare noncanceroase, relatează Mediafax. Rămâne de văzut dacă acest lucru va fi aplicabil și în cazul celulelor canceroase.
Autor: Alexandra Necula
Citește și:
Mamografia 3D creste sansele de supravietuire a femeilor depistate cu cancer mamar
Programul gratuit de depistare precoce a cancerului de col uterin va continua si in 2014