Prof. Dr. M.C. C. Ionescu-Tirgoviste: Descoperirea insulinei a fost precum construirea unei catedrale

“De la Areteus din Capadocia la N. Păulescu - descoperirea insulinei” se intitulează lucrarea pe care Prof. Dr. M.C. C. Ionescu Tîrgovişte a prezentat-o în cadrul celui de-al VIII-lea Congres Național de Istoria Medicinei și a Farmaciei. Evenimentul, ce și-a deschis porțile vineri, 26 iunie, oferă o perspectivă nouă asupra istoriei medicinei, bine documentată și analizată.

Descoperirea insulinei a fost descrisă de Prof. Dr. M.C. C. Ionescu Tîrgovişte ca o catedrală la construcția căreia au participat numeroase personalități, începând cu Hypocrate. Medicii din Franța au fost cei care au realizat cele mai multe descoperiri, adăugând cele mai multe cărămizi la catedrala insulinei diabetului. Însă, Nicolae Păulescu a fost cel care a reușit să finalzeze proiectul, care a avut capacitatea de a reconsidera toate datele disponibile și de înțelege procesul. Cu o ironie fină, Prof. Dr. M.C. C. Ionescu-Tîrgovişte și-a continuat comparația amintind că această catedrală a fost oficiată de canadienii care au și primit Premiul Nobel pentru descoperirea insulinei.

Povestea profesorului Nicolae Păulescu (1869–1931) este extrem de importantă întrucât meritele nu i-au fost recunoscute și din păcate acesta nu a primit aprecierea și susținerea cuvenită nici în propria țară, cu toate că descoperirea sa a fost cea mai mare descoperire făcută pe teritoriul României, în ultimii 1.000 de ani. Până la cercetarea lui Păulescu trebuie menționat Etienne Lancereaux, o figură extrem de importantă în diabetologia mondială, care a fost dascălul lui Păulescu. Acesta a publicat peste 20 de cărți, iar într-o lucrare din 1877 a folosit pentru prima dată termenul diabet pancreatic. Acesta a fost de părere că apariția diabetului diabetul este o boală ce își are originea într-o afectare a pancreasului. În 1916 Păulescu a izolat substanța pe care a numit-o pancreină (azi considerată a fi insulină), injectând extractul său în vena jugulară a unor câini diabetici și observând că glicemia lor patologică a revenit temporar la normal. Însă, din cauza războiului nu a putut să-și publice descoperirea decât după 5 ani, în 1921, când schimbat viziunea diabetului și a demonstrat indubitabil efectele hormonului antidiabetic. Realizând importanța descoperirii, a depus brevetul de invenție în 1922, unde erau explicate toate etapele necesare producerii acestui hormon. Păulescu a intuit funcțiile metabolice ale insulinei, iar lucrările sale despre hormonul antidiabetic au fost extrem de apreciate de media din Cananda. La scurt timp canadienii Frederick Grant Banting și John James Rickard Macleod au reușit să purifice insulina și să o folosească cu succes pe un bolnav și au primit Premiul Nobel pentru descoperirea insulinei.

Prioritatea lui Păulescu nu poate fi ignorată sau negată. Au existat nume importante din lumea medicinii și cercetării care s-au revoltat cu privire la nerecunoașterea meritelor lui Păulescu în descoperirea insulinei. În ciudat dovezilor, profesorul român este în continuare ignorat de lucrări de seamă ale școala de medicină și istoriografia științifică occidentale.

De ce? Pentru că acesta a fost antisemit și a susținut extrema dreaptă, iar lucrările sale antisemite au umbrit din nefericire realizările sale științifice extraordinare. În anul 2005, organizația International Diabetes Federation a declarat că renunță la orice asociere cu Nicolae Păulescu din cauza lucrărilor sale antisemite. Însă, trebuie menționat că există exemple în istorie de medici germani naziști care au realizat experiemente pe cadavrele prizonierilor din lagărele naziste și ale căror merite sunt recunoscute și menționate în cărți.

Cât de mult ar trebui pedepsit Nicolae Păulescu pentru părerile sale social-politice? Poate cel bun răspuns îl oferă Nicolae Cajal, un evreu român, membru al Academiei Române de Științe. Acesta a declarat că trebuie să facem diferența între opinile intime ale unui individ și meritele sale științifice și că tatăl său Dr. Marcu Cajal, a fost studentul lui Păulescu și l-a admirat pentru capacitățile sale chiar dacă nu era de acord cu părerile antisemite.

În încheierea prezentării, Prof. Dr. M.C. C. Ionescu Tîrgovişte a reamintit de camera memorială a lui Păulescu și de statuia acestuia de care s-a ocupat personal și care a fost realizată cu efort, de un student, plătit doar cu 1500 de dolari. Statuia, ce se regăsește în parcul UMF “Carol Davila”, a fost dezvăluită în 2001, când s-au împlinit 80 de ani de la descoperirea insulinei și 70 de ani la moartea profesorului Nicolae Păulescu.

Cel de-al VIII-lea Congres Național de Istoria Medicinei și a Farmaciei se desfășoară în perioada 26-28 iunie și aniversează 3 evenimente importante: împlinirea a 300 de ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni; împlinirea a 85 de ani de la înființarea Societății Române de Istoria Medicinei (14 septembrie 1829). Printre temele abordate la congres se numără istoricul vieții academice în medicina și farmacia românească, istoricul neuroștiințelor în România, istoricul medicinei românești în mediul urban, istoricul eticii biomedicale în România și medicina și farmacia în epoca brâncovenească.

 

Autor: Alexandra Necula

Citește și:

A inceput Congresul National de Istoria Medicinei si a Farmaciei - Despre trecut si viitor

Istoria Medicinei si a Farmaciei, rememorata la UMF „Carol Davila”