Raportul pe 2015 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate arată că anul trecut 3 miliarde de lei au mers către decontarea serviciilor medicale în ambulatoriu, aproape 9 miliarde pentru serviciile medicale din spitale, iar alte 9 miliarde de lei către produse farmaceutice.
O simplă consultaţie la cardiologie, ORL, oftalmologie sau la alte specialităţi medicale, oferită în ambulatoriu şi care implică proceduri diagnostice simple, este evaluată şi implicit decontată cu 20 de lei de Casa de Sănătate, instituţia care se ocupă de acoperirea nevoilor populaţiei pentru serviciile de sănătate, în timp ce la privat preţul unei consultaţii simple începe de la 150 de lei.
Un pacient cu bilet de trimitere la cardiologie, de exemplu, are foarte puţine şanse să primească o simplă consultaţie în baza biletului în cadrul clinicilor private, dat fiind numărul redus de medici pentru care operatorii privaţi au făcut contract cu Casa de Sănătate.
Pentru ca pacienţii să poată beneficia de consultaţii gratuite în baza unui bilet de trimitere, unităţile de sănătate (clinici private sau de stat) trebuie să semneze contracte cu Casa de Sănătate şi să prezinte o listă nominală de medici care vor efectua serviciul medical. Medicul care va efectua aceste consultaţii este plătit cu un salariu negociat cu angajatorul, în timp ce clinica îşi decontează serviciul medical de la Casa de Sănătate.
Cum evaluează casa serviciul medical?
Casa de Sănătate evaluează serviciul medical în funcţie de alocarea unui număr de puncte, valoarea minim garantată a unui punct pentru plata pe serviciu medical fiind de 2,0 lei (anterior era 1,8 lei), potrivit datelor de pe site-ul instituţiei. O consultaţie simplă este cea cu o durată de 15 minute.
Este vorba de proceduri diagnostice simple care se fac în timpul consultaţiilor, precum un test EKG standard făcut la consultaţia de cardiologie, sau explorarea câmpului vizual realizată în cadrul consultaţiei la oftalmologie sau examinarea cu lampa din cadrul consultaţiei la dermatolog.
Citeste mai multe pe www.zf.ro