Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat cǎ ȋncepȃnd de azi, contractul-cadru privind condițiile acordǎrii asistenței medicale, va intra ȋn dezbatere publicǎ.
Ȋn acest sens, pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Sănătate va fi afișat contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, se aratǎ ȋntr-un comunicat de presǎ.
Principalele modificǎri sunt legate de finanțare, astfel cǎ medicina de familie va primi un buget mai mare per/capital de la 50 la 70%, iar pentru servicii medicale s-au alocat 30% din bugetul medicinii de familie, medicina de ambulatoriu va avea un buget cu 50% mai mare, pentru ca internǎrile nejustificate ȋn spital sǎ scadǎ. De asemenena, pentru a scǎdea rata internǎrilor, ministrul recomandǎ spitalizarea de zi. O altǎ modificare se referǎ la introducerea coplǎții, iar Eugen Nicolăescu a subliniat cǎ existǎ o limitǎ a acestei coplǎți și anume de 10 lei pe zi de spitalizare. Autoritǎțile doresc creșterea tarifului pe caz rezolvat, iar astfel sumele ar ajunge la 1.800 lei pentru spitalele de gradul I, pentru spitalele judeţene la 1.600 de lei, iar pentru spitalele de boli cronice 1.380 de lei. Ȋn ceea ce privește programele naționale, ministrul Sǎnǎtǎții a explicat faptul cǎ unele dintre acestea, precum cel de oncologie, trebuie reorganizate iar primul pas ȋn acest sens se va concretiza prin numirea unui manager de program și prin ȋnființarea Agenţiei Naţionale pentru Programele Naţionale de Sănătate, scrie aceeași sursǎ.
Ȋn cadrul videoconferinței pe care Eugen Nicolaescu a susținut-o ieri cu managerii spitalelor publice, președinții Consiliilor județene, directorii Direcțiilor de Sǎnǎtate Publicǎ și prefecții din toate județele, oficialul a atras atenția asupra activitǎții managerilor unitǎților sanitare și le-a cerut acestora corectitudine, profesionalism, transparențǎ și, mai presus de toate, umanism ȋn desfǎșurarea actului medical.
Mai mult, ministrul a fǎcut apel și la personalul din unitǎțile sanitare: „Cunoaștem și recunoaștem deficitul de personal, dar vǎ rog umanizați sistemul de sǎnǎtate. Schimbați-vǎ atitudinea. Este prea multǎ aroganțǎ. Pacienții nu trebuie tratați ca la ȋnchisoare", a subliniat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. La modificǎrile de buget se va adǎuga și un program național pentru ATI ȋn cadrul cǎruia ministerul va aloca 200 milioane de lei pentru ca bolnavii sǎ nu mai fie nevoiți sǎ ȋși aducǎ medicamente sau materiale sanitare de acasǎ.
Autor: Lavinia Radu
Citește și:
Diferenta dintre serviciile medicale din Romania si cele internationale este de 200 Ron
Ministerul Sanatatii va sista finantarea spitalelor private din banii publici