Centrul Avansat de Cercetare-Dezvoltare în Medicină Experimentală a fost finanţat parţial cu fonduri europene. „Dacă ar fi să fac o paralelă, CEMEX-ul este echivalentul laserului de la Măgurele. Cu atât mai mult cu cât în Europa nu există decât patru centre similare“, a precizat fostul rector al UMF.
La evenimentul de lansare, care a avut loc ieri, au participat toţi membrii proiectului, pe partea ştiinţifică acesta fiind coordonat de prof.dr. Dragoş Pieptu, fost rector al universităţii. Actualul conducător al UMF Iaşi, rectorul Viorel Scripcariu, a precizat că proiectul este o noutate în domeniu şi una la nivel naţional şi că se aşteaptă de la acesta să „îşi exercite efectul şi să atragă cât mai multe proiecte de cercetare“. „Îmi doresc ca tinerii cercetători din universitate şi din afara ei, care vor dori să iniţieze o cercetare deosebită, pe o infrastructură şi o dotare corespunzătoare, să o poată face şi, de ce nu, să ne gândim că acest proiect ar putea să fie generator pe fonduri pe viitor“, a specificat acesta. În acest centru vor putea fi găzduite până la 1.000 de animale pentru cercetări medicale experimentale.
Rădăcinile bolilor umane
De faţă cu primarul Mihai Chirica, prezent la eveniment, prof.dr. Adrian Covic, prorector responsabil cu cercetarea ştiinţifică la UMF, a specificat că acest proiect este cu atât mai rar cu cât în Iaşi „ne place să dărâmăm şi să punem altceva în loc. Cred că este bine să construim şi să ne dezvoltăm. Este o mare realizare a Iaşului şi a Universităţii de Medicină, iar meritele trebuie salutate într-un Iaşi gri şi într-o ţară gri“, a completat acesta.
Sursa: www.ziaruldeiasi.ro