Cȃștigǎtoarea de anul acesta a titlului de „Studentul anului pentru categoria Medicinǎ” este Dana Fǎtu, studentǎ la Facultatea de Medicinǎ din cadrul Universitǎții de Medicinǎ și Farmacie „Carol Davila” din București.
Cȃștigătorii au fost anunțați ȋn cadrul celei de-a X-a ediții a Galei Premiilor Studentul Anului, eveniment organizat de asociația Voluntari pentru Idei și Proiecte (VIP). La categoria medicinǎ lucrările realizate de studenți au fost evaluate de un juriu de specialitate alcǎtuit din: dr. Raed Arafat, secretar de stat ȋn cadrul Ministerului Sǎnǎtǎții, prof.dr. Dumitru Lupuleasa, decan al Facultǎții de Farmacie, din cadrul UMF “Carol Davila”, Dan Napradean, reprezentant Sindan Farma și Ana-Maria Drăgănică, reprezentant al companiei Actavis.
Tema concursului de anul acesta a testat cunoștințele concurenților despre “Beneficiile utilizării medicamentelor generice” iar cea mai bunǎ lucrare a fost realizatǎ de Dana Fǎtu, studentǎ ȋn cadrul UMF „Carol Davila”, care ne-a dezvǎluit ce anume a ȋndemnat-o sǎ participe la acest concurs: “Decizia de a participa la concursul “Studentul Anului” rezidă în credința mea profundă că acest eveniment încurajează spiritul de inițiativă, atitudinea pro-activă și promovează importanța educației în sistemul universitar românesc. Este cea mai frumoasă modalitate de a încununa activitatea celor 6 ani de studiu intens și voluntariat în campanii pentru populație. Este o ocazie unică să cunoști persoane asemenea ție, cu o mentalitate orientată către implicare și acțiune și care investesc timp și efort în vederea schimbării societății. O dată ce prinzi gustul competițiilor dedicate domeniului în care te pregătești, orice succes sau recunoaștere a valorilor tale reprezintă un izvor de energie pentru dezvoltarea ta continuă.”, a afirmat cȃștigǎtoarea titlului de „Studentul anului 2013” la categoria Medicinǎ.
„Cȃștigarea trofeului „Studentul Anului” reprezintǎ o mare onoare pentru mine, avȃnd ȋn vedere faptul cǎ am un mare respect pentru ceilalți finaliști, colegi cu rezultate academice deosebite. Premiul este un vot de ȋncredere acordat de juriu și un imbold sǎ mǎ dezvolt constant pe plan profesional. Dorința mea este sǎ ajung un profesionist ȋn acest domeniu și sǎ contribui la dezvoltarea sistemului sanitar romȃnesc, prin politici publice viabile și prin ȋmbunǎtǎțirea calitǎții serviciilor medicale.”, a mai adǎugat Dana Fǎtu.
Proiectul „Studentul Anului” premiază, de nouă ediții până acum, cei mai buni studenți din țară ȋn domeniile: Medicină, Arhitectură, Jurnalism și Comunicare, Drept și Economie. Premierea câștigătorilor s-a fǎcut pentru fiecare categorie ȋn parte, premiul I fiind ȋn valoare de 1500 de euro, premiul al II-lea ȋn valoare de 700 de euro și 500 de euro pentru locul al III-lea. De asemenea, toți cei cinici finaliști mediciniști au primit, din partea fundației pentru SMURD, cȃte o invitație la Congresul European de Medicină de Urgențǎ ce va avea loc în luna septembrie 2013 în Franța.
“Studentul Anului” este un proiect VIP România, o organizație formată exclusiv din studenți, care le oferă acestora cadrul necesar pentru dezvoltare prin proiecte, dar și prin contactul direct cu specialiști din cele cinci domenii.
Autor: Lavinia Radu
Citește și:
Studentii medicinisti pot intra in competitia pentru titlul de Studentul Anului 2013
Studentii medicinisti se vor intalni cu dr. Raed Arafat in cadrul unei conferinte la UMF Carol Davila