Istoria medicinei

Istoria medicinei este o arie de studiu care își îndreaptă atenția atât spre evoluția medicinei ca știință, cât și asupra diverselor personalități care au contribuit la dezvoltarea acesteia.

 

În primul rând, trebuie subliniat faptul că medicina nu a apărut așa cum o cunoaștem astăzi. La începuturile sale, concepția medicală era una demoniacă, boala fiind văzută ca o stăpânire a organismului de către un demon. De aceea, procedura de vindecare era realizată de vindecătorii triburilor primitive, care prin anumite ritualuri magico-religioase reușeau să elimine demonii care cauzau boala. De asemenea, etica și deontologia în practica medicală nu existau la acea vreme.

Odată cu înaintarea în timp se constată și o anumită rafinare a procedurilor medicale, care se apropie astfel de cele din zilele noastre. Astfel, în Egiptul Antic vracii sunt înlocuiți de medicii laici, care acum erau specializați pe domenii. Fiecare medic se bucura de o faimă recunoscută peste hotare și asta deoarece medicii din acea perioadă erau foarte bine pregătiți, lucru atestat și de o impresionantă literatură medicală de la acea vreme. Cu toate acestea, intervențiile chirurgicale se limitau doar la deschiderea abceselor și la circumcizie. Totuși chirurgii egipteni antici au fost primii care au suturat rănile.

Medicamentele folosite în Egiptul Antic erau de origine naturală, mierea, uleiul, ceapa sau usturoiul fiind remedii de bază în tratarea diverselor afecțiuni. De asemenea, se foloseau și unele remedii mai puțin cunoscute în ziua de azi, precum organe și excremente de origine animală.

Chiar dacă în Egiptul Antic s-au făcut progrese semnificative, istoria medicinei este marcată de medicii din Grecia Antică, care au fost primii care au reușit o desprindere definitivă de magie și supranatural, fiind considerați fondatorii medicinei occidentale moderne.

În scrierea istoriei medicinei, un rol important l-a avut Hipocrate, cel mai vestit medic al Greciei Antice, considerat părintele medicinei. Prin observațiile făcute asupra manifestărilor bolilor și descrierea lor amănunțită, precum și prin încercările de a explica procesele patologice pe baze naturale și raționale, Hipocrate a contribuit, în limitele posibilităților de la vremea aceea, la eliberarea medicinei de superstiții și misticism. Astfel, Hipocrate va clasifica bolile ca acute, cronice, endemice și epidemice.

Numele lui Hipocrate este pronunțat și în zilele noastre, fiind legat de Jurământul lui Hipocrate, un adevărat angajament etic și deontologic pe care medici din întreaga țară îl depun în momentul absolvirii facultății.

Un rol important în evoluția medicinei îl au și romanii, prin inventarea a numeroase instrumente chirurgicale cum ar fi: forcepsul, scalpelul, speculum, acul chirurgical.

 

Istoria medicinei moderne

 

Începuturile medicinei moderne datează din 1628, când apare lucrarea anatomistului englez William Harvey denumită "Essay on the Motion of the Hearth and the Blood". Cartea scotea la lumină faptul că inima funcționează ca o pompă care asigură circulația neîntreruptă a organismului. Descoperirea sa va fi completată între anii 1628 – 1711 de cea a lui Marcello Malpighide la Universitatea din Bologna, care descoperă capilarele sanguine și de cea a lui Thomas Willis, care descoperă vasele de la baza creierului. În 1796 medicul englez Edward Jenner (1749 – 1823) introduce metoda vaccinarii anti-variolice.

Însă, abia secolul XIX aduce schimbări semnificative în diagnosticarea și tratarea bolilor, precum și în dezvoltarea intervențiilor chirurgicale. 1918 este anul în care cel mai utilizat instrument medical ia naștere, stetoscopul, introdus de către Rene Laennec.

Lucrările lui Marie Bichat (1771 - 1804), în Franța, asupra țesuturilor pun bazele histologiei, în timp ce germanul Rudolf Virchow (1821 - 1902), în Berlin (Germania) studiază substraturile anatomo-patologice ale bolilor și emite cunoscuta teorie a patologiei celulare.

Descoperirile fundamentale în lumea microorganismelor ale lui Louis Pasteur (1822 - 1895) și ale lui Robert Koch (1843 - 1910) contribuie la dezvoltarea Microbiologiei.

În ceea ce privește neurologia, o contribuție importantă a avut-o spaniolul Santiago Ramon y Cajal, care a studiat sistemul nervos. Wilhelm Rontgen este cel care descoperă în investigarea organelor interne.

 

De la vrăjitorie la chirurgie laparoscopică

 

Este clar că evoluția medicinei este impresionantă. Astăzi, există proceduri de intervenție minim invazive, putându-se opera cordul, chiar prin intermediul unui mic orificiu din călcâi. De asemenea, leacurile băbești au fost înlocuite cu cele mai eficiente medicamente, antibiotice sau vaccinuri, putându-se preveni, astăzi, un număr impresionant de boli. Cu toate acestea, oamenii sunt din ce în ce mai bolnavi, din ce în ce mai neglijenți cu sănătatea lor.