Joi, 9 iunie 2016, o echipă de medici a realizat cu succes, implantarea cohleară bilaterală a celui mai mic pacient din România (un sugar de numai 9 luni), intervenție ce a avut loc la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie” din București – Clinica ORL.
Echipa de medici a fost condusă de Conf. Dr. Dan Cristian Gheorghe, medic primar ORL și Dr. Alexandra Neagu, medic primar ORL cu competență audiologie.
“Săptămâna trecută un bebeluș de numai 9 luni a fost supus unei intervenții chirurgicale de implant cohlear bilateral simultan. Este cel mai mic pacient pediatric din România și, totodată, cel mai mic pacient implantat bilateral. Pentru realizarea procedurii s-au folosit implante Nucleus de ultimă generație, iar evoluția postoperatorie a fost favorabilă. Sperăm să menținem o vârstă scăzută la implantarea pacienților noștri, pentru un rezultat de reabiltare auditiv-verbală cât mai bun. Aducem mulțumiri, pe această cale, firmei Cochlear, pentru suportul în realizarea acestor intervenții și tehnologia inovatoare pusă la dispoziția noastră” , a precizat Conf. Dr. Dan Cristian Gheorghe, medic primar ORL - Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie” din București.
În ceea ce privește recuperarea bebelușului, Dr. Alexandra Neagu a afirmat că aceasta “va fi una ușoară datorită faptului că s-a intervenit la o vârstă atât de fragedă, de doar 9 luni, lucru care va ajuta pacientul pediatric extraordinar de mult în dobândirea limbajului. Procesorul extern va fi montat peste o lună, iar din acel moment sugarul va urma o scurtă perioadă de acomodare, după care va auzi aproape la fel ca orice copil normal. Copilul a fost depistat prin screeningul autidiv efectuat imediat după naștere și a beneficiat de un diagnostic audiologic la vârsta de 3 luni și de o intervenție terapeutică precoce prin protezare auditivă la vârsta de 4 luni urmată de implantarea cohleară bilaterală la vârsta de 9 luni”.
Dr. Alexandra Neagu este cea care la vârsta de 3 luni i-a pus bebelușului diagnosticul de hipoacuzie bilaterală profundă. Dr. Alexandra Neagu se preocupă în mod constant și susținut de conștientizarea importanței screeningului neonatal și a implantării timpurii.
Datorită testării auditive, diagnosticării precoce și a implantului de la Cochlear, fetița de 9 luni va avea acum o șansa la o viață normală și va auzi aproape ca un copil normal.
Mama copilului, doamna Alina Savu, a precizat că la momentul externării din maternitate, fetița nu a trecut testarea auditivă și astfel au ajuns ulterior la Spitalul Marie Curie pentru investigații amănunțite.
De asemenea, mama sugarului, doamna Alina Savu și-a exprimat bucuria reușitei acestei intervenții pe pagina personală de Facebook, unde a dorit să impărtășească cu toată lumea fericirea pe care o trăiește: “Viața mea nu a fost nicicand mai frumoasă! Pentru asta, mulțumesc nespus echipei grozave alcătuită din: Dr. Alexandra Neagu și Conf. Dr. Cristian Gheorghe. Dumnezeu a trimis acești îngeri pe pământ deghizați în doctori. Cum ar putea fi altfel posibilă o așa minune, prima reușită la 9 luni, in România?!”
Mai jos găsiți câteva informații utile despre cum funcționează implantul cohlear!
Divizia de Comunicare&PR
SĂNĂTATEA MEDIA GROUP
E-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Telefon: 0752231577