+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • dr belusica
  • Marius Barbu
Miercuri, 19 Martie 2014 10:34

afis facultatea de farmacieSocietatea Studenţilor în Farmacie Bucureşti împreună cu Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, organizează pe data de 7 aprilie 2014, la ora 12.00,  o noua ediţie a proiectului Ziua Porţilor Deschise.


Prin intermediul acestui proiect, viitorii studenţi au ocazia de a lua un prim contact cu mediul academic, pot afla mai multe detalii privind curricula universitară şi, pe lângă prezentarea sălilor de lucrări practice, au ocazia să asiste la numeroase lucrări experimentale demonstrative, făcând astfel un prim pas în viitoarea lor profesie de farmacist.
Cu această ocazie, elevii sunt invitați sǎ facǎ primii paşi spre un viitor plin de oportunităţi. La eveniment vor participa:  decanul Facultǎții de Farmacie, prof. Dumitru Lupuleasa și prodecanii Facultăţii de Farmacie dar și cadrele didactice de la disciplinele: Chimie Organică, Chimie Farmaceutică, Botanică Farmaceutică.
În cadrul evenimentului, cadre universitare de renume vor expune diverse prezentări pe tema „Small bite, big threat”, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Sănătăţii, participanţii având astfel şansa de a primi numeroase informaţii cu privire la modalităţile de răspândire cât şi de prevenire a bolilor provocate de insecte.
Cu o vechime de peste 90 de ani în învăţămantul superior medical și farmaceutic, Facultatea de Farmacie reprezintă un mediu academic de excepţie în care studenţii sunt încurajaţi în permanenţă spre perfecţionare profesională, baza materială, interesul tinerilor studenţi şi perseverenţa stând la baza prestigiului căpătat de-a lungul anilor.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti este una dintre cele mai cunoscute instituții de învătământ superior de profil din România și vă aşteaptă cu porţile deschise.

Inscrierile se fac ȋntre 15 martie - 1 aprilie pe site-ul www.ssfbucuresti.ro 
Contact : e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Site - ssfbucuresti.ro
Facebook - www.facebook.com/SSpHarmaBucuresti
Youtube – www.youtube.com/SSpharmaBucuresti
Telefon - 0720.699.634

Divizia de PR&COMUNICARE
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”
031.418.04.08/ 0752.23.15.73
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
www.umfcaroldavila.ro


comments

explore medicine tvpagina-medicalapublicitate-medicalasnrirlogo sanatatelogo raspunsurisigla-Almanah-2011-cruceNova umfb carol davilaguvernul romanieiexplore medicine tv

BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii
Amorteala maini
SITEMAP