În perioada 29 -31 mai 2014, Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila organizează cel de-al doilea congres ştiinţific cu participare internaţională.
Prestigioși profesori universitari și cercetători de nivel mondial vor prezenta cele mai recente noutăți, alături de reputați academicieni și profesori universitari din România.
Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti este una dintre cele mai dinamice şi reputate instituţii de învăţământ superior de profil din România. Prin intermediul proiectelor derulate, Universitatea Carol Davila continuă să formeze medici de excepţie şi cadre didactice valoroase, care activează în cele mai renumite clinici şi spitale. Construirea unei comunităţi academice bazate pe cunoaştere, comunicare, deschidere şi eficienţă constituie emblema nucleului de educaţie universitară medicală.
Data: 29-31 Mai 2014
Locatie: Palatul Parlamentului
Pentru inscrieri: www.congresumf.ro
Managementul evenimentului este asigurat de Media Med Publicis Strada Petofi Sandor, Nr.10, Sector 1, Bucureşti, Tel: 031.101.32.21