+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • dr belusica
  • Marius Barbu
Marţi, 14 August 2012 16:24

booksSocrate îndemna: "Intăriţi trupul vostru prin muncă şi mintea voastră prin studii", iar un alt scriitor francez, Honoré de Balzac, credea că învățătura este averea tinerilor săraci. Dacă am urma îndemnul celor două mari personalități, ar trebui să considerăm, pe bună dreptate, biblioteca unei facultăți locul de împlinire al unui student, locul în care multitudinea cunoștințelor și informațiilor intră în contact cu dorința nestăvilită a tinerilor de a învăța și aprofunda noțiuni care îi vor ajuta în practicarea meseriei pe care și-au ales-o.

 

Carta Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București stipulează în articolul 50 dreptul studenților de a beneficia pe perioada studiilor de sălile de curs şi seminar, laboratoarele, sălile de lectură și biblioteca. Cu o istorie de peste 150 de ani, Biblioteca Centrală a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti cuprinde 578.159 de volume din fondul nou de carte românească şi străină, numeroase exemplare de carte veche şi valoroasă, 589 de titluri reprezentând cartea străină de patrimoniu din secolele XV - XVIII şi 4385 titluri reprezentând fondul „Istoria Medicinii", dar și peste 20.000 de titluri achiziţionate prin intermediul abonamentelor pe suport de hârtie şi online. De asemenea, studenții au la dispoziție exemplare de cursuri, lucrări practice, tratate şi monografii editate de cadre didactice ale Universităţii de Medicină şi Farmacie, tratate şi manuale de specialitate publicate în limba română sau în limbi de circulaţie internaţională, reviste româneşti şi străine, teze de doctorat, autoreferate si lucrări de licenţă, CD-ROM-uri, atlase, dicţionare, enciclopedii în limba română şi în limbi străine, precum și materiale de referinţă.

Cu o colecție așa de impresionantă, ce îi poate lipsi unui student la medicină, dornic de a învăța tainele medicinei și misterele corpului uman? Și poate că singurul lucru care ar veni în completare, ar fi posibilitatea de a avea o bibliotecă virtuală, de a citi în intimitatea camerei, în orice colț al lumii, la orice oră, fără a depune un efort prea mare și fără a fi presat de timp, una din cărțile necesare pentru studiu.

Ideea creării unei biblioteci virtuale este îmbrățișată și de studenții mediciniști. Ana Maria Marcu, studentă în anul IV la Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF Carol Davila care ne-a împărtășit că din punctul de vedere al unui student la Medicină, care nu are timp să se deplaseze la bibliotecă, subliniind că este mult mai accesibil să poată citi sau descărca de acasă cărțile. "În sesiune, sala de lectură este arhiplină și de multe ori nu avem loc unde să stăm sau sunt puține cărți, în special tratatele internaționale, și atunci trebui să așteptăm și implicit să pierdem din timpul pentru învățat. Deci o bibliotecă virtuală ar fi chiar o idee bună, utilă", a declarat Ana Maria.

Informația s-a mutat pe internet

Astăzi, informațiile s-au mutat pe internet, astfel încât nu există ziar, post de televiziune sau de radio care să nu aibă și varianta online. Acesta este și drumul pe care încep să-l parcurgă din ce în ce mai multe cărți. Dezvoltarea tehnologică a condus la apariția a numerose gadget-uri de genul notepad-urilor sau al cărților virtuale, care facilitează accesul la informație.

Biblioteca virtuală este o idee deja implemtată de Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București prin site-ul http://biblioteca.umf.ro/. Aici, studenții pot avea acces la o bază de date complexă, care cuprinde titlurile cărților pe care universitatea le deține precum și detalii legate de editură, anul publicării, dar și altele. Astfel, studenții pot ști din timp dacă regăsesc în incinta bibliotecii una dintre cărțile de care au nevoie. Tot aici, studenții pot găsi baze de date cu lucrări de diplomă și de masterat, precum și teze de doctorat ale foștilor studenți și masteranzi. De asemenea, pe site-ul Bibliotecii UMF "Carol Davila", studenții pot avea acces, contra cost, la baze de date internaționale, ce cuprind diverse cărți din aria de studiu a mediciniștilor, care pot fi accesate contra cost.

Explore Medicine TV este un portal de educație medicală online care își propune să sprijine procesul de învățare al tinerilor studenți și să pună la dispoziția studenților la Medicină, Farmacie, Medicină Dentară, dar și a altor facultăți și specialități conexe, volume pe care aceștia să le poată citi așa cum își doresc și care să le să reducă din timpul alocat intrării în posesie a cărții dorite. Astfel, Explore Medicine TV lansează o invitație de a urmări portalul nostru online pentru a vedea ce titluri noi au mai apărut și cum își pot îmbunătății studenții posibilitățile de studiu.

explore medicine tvpagina-medicalapublicitate-medicalasnrirlogo sanatatelogo raspunsurisigla-Almanah-2011-cruceNova umfb carol davilaguvernul romaniei

Pizza Sector 3
Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii
Sitemap