Fundaţia Română a Inimii şi Societatea Română de Cardiologie organizează Balul Inimii, pentru a sărbători 3 ani de la constituirea Forumului Naţional de Prevenţie a Bolilor Cardiovasculare şi 2 ani de la lansarea Fundaţiei Române a Inimii.
Balul are ca scop aducerea în atenţia invitaţilor, factori de decizie din sistemul medical şi mass-media, importanţa măsurilor de prevenţie pentru reducerea mortalităţii cauzată de bolile cardiovasculare.
Ca în fiecare an, la ceremonie vor participa personalităţi de marcă din domeniul medical, preşedinţi ai societăţilor medicale implicate în Forumul Naţional de Prevenţie, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ai Colegiului Medicilor, persoane publice si parteneri de afaceri.
Invitaţii speciali ai evenimentului vor fi Dl. Hans Stam – Preşedinte European Heart Network (liga fundaţiilor europene ale inimii, lider în prevenirea şi reducerea bolilor cardiovasculare, având sediul la Bruxelles) şi Dl. Michael O'Shea – C.E.O. Irish Heart Foundation (Membru al Board-ului European Heat Network). Prezenţa acestor personalităţi pentru a doua oară la acest eveniment reprezintă garanţia că România, prin afilierea Fundaţiei Române a Inimii la European Heart Network, a devenit activă la nivel european şi se angajează să implementeze programe recomandate de cea mai reprezentativă autoritate în domeniul prevenţiei bolilor cardiovasculare din Europa.