Urmareste emisiunile live realizate de ExploreMedicineTV
Nu exista emisiuni LIVE in acest moment.
Vezi lista intreaga >Vezi ce va urma pe Explore Medicine TV
Care este situat în vecinătatea unei articulaţii, fără a avea o legătură structurală sau funcţională cu aceasta.
Imposibilitate de a merge normal din cauza tulburării coordonării mişcărilor, fără a fi modificată forţa musculară, nici ce a sensibilităţii. Se asociază, în general, cu astazia.
Care s-a transformat într-un abces, spre exemplu o tumoră
Agregare de puroi într-o cavitate neoformată, rezultând în principal din *necroza unei zone tisulare, consecutivă inflamaţiei. Poate fi de mi multe feluri: 1) A. alveolar, situat într-o alveolă dentară. 2) A. artrifluent rece de origine tuberculoasă, cu punct de plecare osteoarti-cular. 3) A. Brodie 4) A. cald - care este însoţit de simptome inflamatorii: căldură locală, înroşire-congestie, durere. 5) A. cerebelos şi cerebral - situate la nivelul cerebelului şi, respectiv, creierului. 6) A. limfatic - consecutiv unei inflamaţii a unui ganglion limfatic. 7) A. mamar - care complică o infecţie a glandei mamare. 8) A. rece - colecţie purulentă fără semne acute, care se formează lent şi insidios într-o infecţie cronică, mai ales în cursul unei tuberculoze osteoarti-culare sau ganglionare. 9) A. septicemic - de origine hemato-genă, complicând o septicemie. 10) A. steril - al cărui conţinut, nu duce la constatarea prezenţei microorganismelor. 11) A. traumatic - provocat de un traumatism.
Regiune inferioară a trunchiului, care este separată de torace prin diafragm şi limitată inferior de bazin prin planşeul pelvin.
reprezintă o stare patologică care începe brusc și care cauzează durerea abdominală, alterare a stării generale determinată de infiamaţia, perforaţia, obstrucţia, infarctizarea sau ruptura organelor intraabdominaie. Printre cauzele producerii abdomenului acut se numără: coiecistită acută, apendicită acută, ulcer peptic perforat, hernie strangulată, trom-boză a arterei mezenterice superioare, ruptură splenică etc.
Abdomen acut
Aspect particular al bolnavilor cu ascită veche, caracterizat prin lărgirea părţilor laterale ale abdomenului.
Abdomen caracterizat prin excavarea părții centrale care formează o depresiune delimitată de ultimele coaste și de oasele iliace. Abdomenul în corabie este o caracteristică a bolilor: holera, meningită tuberculoasă, colică saturnină și în stări de emaciere.
Un gen aparținând familiei protozoareior, clasa sporozoare, descoperite de Victor Babeş. Se localizează în eritrocitele unor specii variate de animale domestice.
Starea depresivă pasageră care survine la mamă în perioada ce urmează naşterii. A nu se confunda cu blue care înseamnă nou-născut cianotic.
Un tip de bacterie caracterizat printr-un aspect morfologic alungit, precum un bastonaș.
Bacil grampozitiv prezent în secreția vaginală normală.
Persoane care prezintă în expectorație bacilul Koch, prin extensie, toți bolnavii de tuberculoză sau tuberculoză multi-drog rezistentă.
Prezența bacililor în oragnism, în special a bacilului Koch.
Cabină în care presiunea menținută este superioară presiunii barometrice corespunzătoare altitudinii de zbor. Diferența este generată de diferența dintre două debite de aer, care intră și care iese din cabină. Aerul care intră din exterior este comprimat, iar aerul care iese este controlat printr-o supapă de reglare. Orice avion de transport civil trebuie presurizat dacă zboară la o altitudine de peste 6000 de metri.
Percepere de mirosuri neplăcute, uneori fără un motiv aparent.
Corpul unui om sau animal mort.
Familie de proteine de adeziune celulă-celulă, cu rol important în diferențierea și structura țesuturilor.
Elementul numărul 48, care nu se găseşte în stare pură în natură. Cd este utilizat în aliaje şi ca protector al unor metale. Sărurile sale sunt toxice.
Parte a mucoasei uterine a gravidei care este eliminată împreună cu placenta la naştere. Prin extensie, termenul este uneori utilizat pentru a denumi întreaga mucoasă a uterului gravid.
Alcaloidul principal din cafea şi ceai cu acţiune neurostimulantă nonconvulsivantă.
Intoxicaţie cu cafea, din cauza excesului de cafeină.
Inflamaţie a calcaneului.
Durere în regiunea calcaneului.
Substanță care conține var sau o sare de calciu, cu precăere carbonat de calciu.
Concentrația de calciu din sânge. Se exprimă în sistemul internațional mmol/litru de plasmă. Normal, calcemia este de 2,5 mmol/l.
Inflamaţie acută sau cronică a glandelor lacrimale; sindrom Mikulicz.
Inflamaţie acută sau cronică a sacului lacrimal, care apare aproape întotdeauna ca o complicaţie a obliterării canalului lacrimona-zal, cu stagnarea lacrimilor şi infecţie secundară.
Intervenţie chirurgicală prin care se stabileşte o comunicare directă a sacului lacrimal cu cavitatea nazală.
Care determină secreţia lacrimală; lacrimogen.
Calcul sau concreţiune care se formează cel mai adesea în canalul inferior al canalelor lacrimale.
Lăcrimare abundentă.
Procedeu utilizat de către surdomuţi pentru a comunica între ei, ce constă în efectuarea cu degetele a unor semne şi mişcări convenţionale, echivalente sunetelor limbii; dactilolalie.
Dactilofazie.
Hipertrofie a degetelor.
Studiul amprentelor digitale pentru identificarea indivizilor, cu aplicaţii îndeosebi în antropometria judiciară şi în genetică.
Antrax.
Unitate de masă utilizată în biologia moleculară egală cu masa unui atom de hidrogen.
Termen generic care desemnează toate tulburările percepţiei culorilor de origine congenitală, de exemplu acromatopsiile, discromatopsiile, deuteranopie şi protanopie.
Expansiune sistolică anormală a trunchiului şi ramurilor arterei pulmonare, vizibilă la radioscopie ca o consecinţă a creşterii debitului sanguin în artera pulmonară, în general în cadrul unui şunt stânga-dreapta.
Ansamblul dinţilor naturali sau/şi artificiali. Se împarte în dantură superioară şi dantură inferioară, în funcţie de maxilarul respectiv.
Membrană musculocon-junctivă care dublează faţa profundă a pielii scrotului şi penisului.
Teorie evoluţionistă, formulată de Charles Darwin, care a postulat intervenţia selecţiei naturale în evoluţia speciilor. Evoluţia lumii organice este explicată pe baza acţiunii a trei factori: variabilitate, ereditate şi selecţie.
s. n. 1. lucrare lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi sau ale unui sector al acesteia, aranjate în aceeași limbă sau într-o limbă străină. ◊ listă alfabetică de termeni, cu explicațiile necesare, aparținând unei anumite științe, arte etc. 2. (inform.) listă a unui fișier conținând în ordine indicații despre componentele acestuia; listă conținând cuvinte-cheie și interpretarea lor. (< fr. dictionnaire, lat. dictionarium)
Stare de beţie în urma consumului excesiv de băuturi alcoolice.
Accident care se produce în zborul la peste 19 200 m sau în spaţiul cosmic ce constă în vaporizarea lichidelor organice. Poate afecta piloţii militari şi cosmonauţii dacă nu sunt protejaţi sisteme scafandru aerian sau spaţial.
Fierbere.
Modificarea densităţii osoase care conferă osului o duritate asemănătoare fildeşului, îndeosebi în osteoscleroză.
Ansamblu de acţiuni şi reacţii care fac posibilă realizarea şi menţinerea echilibrului proceselor din organism, spre exemplu se poate referi la echilibrul endocrin, echilibru glicemic etc.
Denumire pentru cazul în care aportul alimentar în calorii, nutrimente, minerale, vitamine şi apă corespunde nevoilor organismului şi este adaptat condiţiilor la care acesta este supus.
1) Stare a unui biosistem care, supus unor factori perturbatori, îşi menţine caracteristicile funcţionale (fiziologice) si structurale. Tipuri de echilibru mai importante în biologie şi medicină sunt: a) echilibru dinamic: stare staţionară a unui sistem, în care concentraţia substanţelor rămâne constantă, deşi se produc schimburi între diferitele compartimente din organism; b) echilibru fluent sau curgător, stare staţionară a sistemelor deschise, caracterizată prin raportul constant al produsului concentraţiei compuşilor rezultaţi din reacţii faţă de produsul concentraţiei compusilor intraţi în reacţie; c) echilibru hidric, starea organismului în relaţie cu ingestia şi excreţia de apă şi electroliţi; d) echilibru nutriţional; e) echilibru termodinamic, stare staţionară caracterizată prin entropie maximă sau prin energie beră minimă. 2) Funcţie senzorială care rezultă din rolurile normale şi conjugate ale aparatului vestibular, vederii şi sensibilităţii profunde. Permite omului să perceapă poziţia corpului său şi diferitele caracteristici ale mişcărilor şi deplasărilor pe care le efectuează.
Stare a soluţiilor care conţin pentru un volum dat un acelaşi număr de molecule.
Infiltraţie sanguină difuză la nivelul hipodermului, care formează o pată relativ întinsă, cu contur neregulat, de culoare roşie-violacee sau maronie, care nu se decolorează la apăsare. Echimozele au aproape întotdeauna drept cauză un traumatism, dar pot apărea şi spontan sau după traumatisme minime, în unele coagulopatii, îndeosebi în hemofilie. Echimoza dispare în câteva zile, culoarea sa devenind brună, verzuie şi apoi galbenă.
Deformare congenitală sau dobândită a piciorului, care se află în hiperextensie maximală şi aminteşte copita unui cal.
Eritrocit care prezintă la suprafaţa sa o serie de spiculi distribuiţi regulat. Echinocitul se observă îndeosebi in vitro pe frotiurile rău preparate şi, mai rar, în unele stări patologice: uremie, deficit în piruvat kinază, în unele hepatite neonatale, în unele anemii cu deficit de potasiu eritrocitar şi după injectarea anumitor medicamente, îndeosebi heparină.
Os sesamoid, prezent la 10-20% din populaţie, situat posterior condilului extern al genunchiului; radiografie, el poate fi confundat uneori cu un fragment osos sau cu un corp străin.
Acţiunea de prezentare a unor evenimente imaginare ca fiind reale. F. nu se însoteşte în mod obligatoriu de intentia de fals, subiectul crezând el însuşi, parţial, ceea ce povesteşte. F. este normală la copil şi devine patologică la unii mitomani adulţi.
Care ţine de faţă, situat în regiunea feţei. Expresia sau aparenţa feţei. În medicină, termenul se utilizează cu referire la un aspect caracteristic al feţei, care prezintă modificări mai mult sau mai puţin specifice pentru unele boli. În cadrul semeiologiei clasice au fost descrise numeroase tipuri de faciale: facial abdominal, facial acromegalic, facial addisonian, facial adenoidian, facial aortic, facial basedowian, facial bovin, facial cushingoid, facial hepatic, facial hipertiroidian, facial hipocratic, facial Hutchinson, facial leonin, facial lupic, facial Marshall Hali, facial mias-tenic, facial miopatic, facial mitral, facial mixedematos, facial mongoloid, facial parkinsonian, facial peritoneal, facial pletoric, facial scarlatinos, facial tetanic, facial tuberculos facial vultuos.
Despre un agent care contribuie la accelerarea, amplificarea sau potenţializarea unui proces normal sau patologic.
Un fenomen paradoxal: protecţia unui antigen printr-un anticorp specific. În acest mod, un ţesut care conţine antigeni este prezervat de acţiunea anticorpilor ce îl recunosc.
1) Stabilirea unui reflex cu atât mai uşor cu cât excitaţiile care îl produc au fost repetate mai frecvent. 2) în general, favorizarea producerii unui fenomen.
Neuromediatorul inhibitor cel mai abundent din sistemul nervos central, fiind prezent în 30% dintre sinapsele centrale. GABA este localizat în substanţa cenuşie cerebrală, iar în cantităţi mici, în rinichi şi pancreas. Acţiunea sa la nivelul sinapselor: inhibitorii se exercită prin intermediul receptorilor specifici GABA A şi GABA B. Receptorii specifici GABA A provoacă hiperpolarizare celulară prin deschiderea canalelor de clor asociate receptorilor şi sunt la originea efectelor inhibitorii. Receptorii specifici GABA B antrenează hiperpolarizarea membranară, care ar putea explica relaxarea muşchilor scheletici.
Element chimic din clasa pământurilor rare, utilizat ca mediu de contrast în obţinerea imaginilor prin rezonanţă magnetică nucleară, datorită proprietăţilor sale paramagnetice.
Formaţiune chistică dezvoltată într-o mamelă în lactaţie ce conţine lapte mai mult sau mai puţin modificat şi puroi.
Unul dintre glicolipidele cele mai simple, al cărui cap hidrofil este constituit doar dintr-o moleculă de galactoză şi cerebrozide.
Enzimă ce metabolizează galactocerebrozidele. Deficitul de galactocerebrozide provoacă boala Krabbe.
Inflamaţia canalelor galactofore, reprezentând adesea stadiul iniţial al unei mastite.
Care determină secreţia lactată. Ex.: hormon şi prolactină.
Producerea secreţiei lactate, pregătită în timpul sarcinii prin acţiunea trofică a steroizilor sexuali pla¬ce în ţări şi declanşată după naştere prin secreţia de prolactină.
Substanţă medicamentoasă sau alimenta¬ră care stimulează şi creşte secreţia lactată.
Examen radiologie al glandei mamare după injectarea în canalele galactofore a unui mediu de contrast şi mamografie.
Catalizator al procesului de fosforilare a galactozei, prima etapă care asigură utilizarea galactozei în celula vie.
Lipide care conţin galactoză.
Fixarea galactozei în ţesuturi.
Galactogeneză.
1) Secreţie excesivă de lapte la o femeie care alăp¬tează. 2) Scurgere spontană de lapte în afara perioadei de lactaţie sau după înţărcare.
Artroză a genunchiului, determinată de leziuni degenerative sau traumatice, manifestată prin limitarea flexiei, gonalgie și tumefacție variabilă.
1) Fiecare din cele două cordoane care au originea la nivelul polului anterior al epifizei, denumite şi tija sau frâul epifizei. Habenula leagă epifiza de hipotalamus. 2) Structură anatomică în formă de panglică.
Aspectul general al corpului uman, considerat ca expresie exterioară a stării de sănătate sau de boală a unui subiect. Există, evident, un habitus fiziologic şi numeroase habitusuri morbide.
Gen de bacterii gramnegative care se dezvoltă pe mediu de cultură cu sânge proaspăt, incluzând: Haemophilus aegypticus, cauza conjunctivitei contagioase; Haemophilus ducreyi, agent etiologic al ulcerului genital moale; Haemophilus duplex determină blefaro-conjunctivită; Haemophilus influenzae (Koch-Weeks sau Pfeiffer) face parte din flora normală a nazofaringelui, dar poate cauza influenza epidemică, iar la copil meningită bacteriană şi epiglotită acută potenţial fatală; Haemophilus vaginalis, asociat uneori în vaginite.
Denumire dată aerului care iese din plămâni în timpul expiraţiei.
Miros neplăcut al halenei, a cărui origine este la nivelul cavităţii bucale.
Rigiditate a halucelui însoţită de dureri la mers, din cauza unei artroze primitive metatarso-falangiene.
Deformare caracterizată prin devierea laterală a halucelui. Poate antrena o subluxaţie a articulaţiei metatarsofalangiene, care este de obicei hipertrofiată.
Deviere mediană a haiucelui, de origine congenitală sau câştigată. Halucele este deplasat înăuntru, formând cu al doilea deget al piciorului un unghi de 75-90.
1) Care prezintă afinitate pentru halogeni. 2) Care se dezvoltă în mediu salin.
Nume generic pentru elementele grupei a Vll-a din sistemul periodic: fluor, clor, brom, iod şi astatiniu. Halogenul formează acizi prin combinarea cu hidrogenul şi săruri prin combinare cu metalele. Sărurile sunt denumite în funcţie de halogenul conţinut: fluoruri, cloruri, bromuri, ioduri. O serie dintre aceste săruri, ca şi halogenul, prezintă importanţă în fiziologie, patologie sau uneori ca medicamente.
Hipertrofie congenitală a degetului mare al piciorului (haluce).
Neuroleptic administrat per os sau parenteral, activ în psihozele acute şi cronice, utilizat, de asemenea, şi ca antiemetic.
Anestezic administrat prin inhalaţie, foarte maniabil, dar cu efect hepatotoxic.
1) Nimb, cerc luminos. 2) Cerc luminos sau colorat care înconjoară pupila, vizibil în glaucom. 3) Marginea maculei lutea observată la examenul oftaimoscopic. 4) Halou Fick apare în cazul lentilelor de contact. 5) Halou senil, se poate observa la vârstnici, în jurul papilei optice. 6) Halou hipoecogen, pe o imagine ecografică etc.
Degetul mare al piciorului.
Percepţie fără obiect, adică în absenţa oricărei stimulări din exterior. Se deosebeşte de iluzie, care reprezintă percepţia deformată a unui obiect real. Sunt descrise două mari tipuri de halucinaţie: 1) Halucinaţii psihotice, caracterizate prin absenţa caracterului senzorial. 2) Halucinaţii senzoriale sau psihosenzoriale, mai frecvente, se clasifică în funcţie de analizatori: halucinaţii auditive, vizuale, olfactive, tactile, gustative. De obicei plurisenzoriale, halucinaţiile sunt legate de o serie de fenomene şi idei care preocupă bolnavul. Halucinaţiile apar în: alcoolism, epilepsie, schizofrenie, tumori cerebrale, intoxicaţii, infecţii grave etc.
(1) Care provoacă halucinaţii. 2) Denumire generică pentru o serie de substanţe chimice, naturale sau sintetice, care determină alterareapercepţiilor, a stării de spirit sau a gândirii.
Şcoală de medicină din secolul al XVII-lea care a încercat explicarea fenomenelor de viaţă şi a bolilor prin diverse procese chimice denumite fermentaţii, alcalinitate, distilări, efervescenţe, volatilizări.
1) Doctrină medicală, cu apogeul în secolul al XVIII-lea, care explică procesele vitale prin intermediul unor fenomene fizice, uneori organismul uman fiind comparat cu o maşină. 2) Aplicaţiile fizicii în diagnosticul şi tratamentul bolilor.
Tulburările apărute la un bolnav ca urmare a tratamentului medical sau chirurgical: iatropenii sau iatrogenii.
Termen propus de Blumberg, de la inţialele Institute for Cancer Research, pentru denumirea ansamblului format dintr-un virus şi constituenţii împrumutaţi de la subiectul care îl găzduieşte.
I. tranzitoriu observat la naştere la toţi prematuri şi la circa jumătate dintre nou-născuţii la termen. Se produce din cauza absenţei temporare a unei enzime indispensabile în transformarea bilirubinei indirecte în bilirubină directă, hepatocitele neavând, încă, la naştere, capacităţile funcţionale normale.
Termen generic pentru icter congenital sau dobândit, aflate în relaţie cu distrugerea crescută de globule roşii. Se caracterizează prin teste de hemoliză pozitive (inclusiv creşterea numărului de reticulocite), urină colorată în castaniu-acaju (urobilinogen crescut) şi scaune intens colorate (creşterea stercobilinogenului).
I. epidemic grav al nou-născutului, provocat de streptococ sau colibacil. Se manifestă prin coloraţie brună a tegumentelor, cianoză cu tendinţă la colaps, diarei bilioase, hemoglobinurie şi splenomegalie, frecvent febră.
Denumire utilizată în mod curent cu referire la leziunile SNC din formele grave de eritroblastoză fetală, din cauza colorării în galben a nucleilor cenuşii centrali şi a unor zone din cortex. Prin extensie, termenul de icter nuclear cuprinde şi semnele clinice asociate, îndeosebi hipertonie musculară sau, în caz de supravieţuire, arieraţie mentală, coreoatetoză şi surditate.
I. determinat de colestază secundară unui obstacol localizat la nivelul căilor biliare extra sau intrahepatice. Natura obstacolului este extrem de diversă: 1. obstacolelor extrahepatice - biliare (litiază coledociană, atrezie a coledocului, neoplasm coledocian), 2. Obstacole duodenoampulare (ampulom vaterian), pancreatice (cancer de cap sau de pancreas), subhepatice (adenopatie la nivelul hilului hepatic); 2. Obstacolelor intrahepatice: ciroză biliară primitivă sau curentă.
Coloraţie galbenă a pielii, a mucoaselor sau a sclerelor, determinată de impregnarea acestora cu bilirubină. Icterul apare când concentraţia bilirubinei în sânge depăşeşte 30 mg (51 umol) la litru. La concentraţii de 15-30 mg la litru se produce, de obicei, subicter. Mecanismele de producere pot implica, în funcţie de etiologie, o cauză mecanică (obstacol în calea drenârii bilei, în căile biliare), o afecţiune inflamatorie sau distructivă a celulelor hepatice, hemoliză etc. Prin extensie, termenul este utilizat şi pentru a desemna coloraţia galbenă a tegumentelor legată de acumularea altor substanţe decât pigmenţii biliari.
Abreviere consacrată în medicină, utilizată pentru desemnarea coeficientului de inteligenţă.
[John Hughlings Jackson, neurolog englez, Londra, 1855-1911.] Care se referă la manifestările epileptice descrise de Jackson. Tulburare a percepţiei, constând în nerecunoaşterea unor oameni şi locuri familiare. Poate apărea în accesul epileptic.
Piesă din material textil sau plastic care înconjoară gamba pentru a o acoperi şi a o proteja.
Utilizarea apei de Javel (soluţie 5-10% de hipoclorit de potasiu) pentru dezinfecţie şi clorinare.
A doua parte a intestinului subţire care începe la nivelul unghiului duodenojejunal şi se continuă, fără demarcaţie netă, cu ileonul.
Inflamaţie a jejunului.
Operaţie destinată modificării formei şi funcţionării jejunului.
Deschiderea operatorie a unei anse jejunale la peretele abdominal. Devine astfel posibilă inserţia unui cateter în jejun, în scopul introducerii unor lichide cu nutrimente sau cu alte substanţe. Jejunoplastia se practică îndeosebi când gastrostomia este imposibilă.
Care se referă la zona joncţiunii atrioventriculare.
Ansamblul nodului atrioventricular Aschoff-Tawara şi al trunchiului fasciculului His.
Joncţiune care asigură contactul dintre celule şi matricea extracelulară prin conectarea actinei de la nivelul citoscheletului cu fibronectina. Legarea actinei se efectuează prin intermediul receptorului pentru fibronectină şi este mediată de o serie de proteine de ataşare.
Joncţiune între două celule formată din mai multe canale care permit trecerea moleculelor cu Mr de până la 900 Da. Fiecare canal, cu diametrul de circa 7 nm, este delimitat de şase structuri hexagonale denumite conexoni. Un conexon este alcătuit dintr-un singur tip de proteină transmembranară, denumită conexină (Mr 280-320 kDa), al cărei lanţ polipeptidic (280 de aminoacizi) străbate de patru ori plasmalema. Cele patru domenii prezintă o structură secundară de tip ahelix, al treilea domeniu fiind amfipatic.
Legătură între două structuri identice sau diferite. Ex.: joncţiune dermoepidermică, joncţiune intercelulară, joncţiune neuromusculară.
Structuri specializate şi stabile care permit sau împiedică schimburile intercelulare şi mediază contactele celulă-celulă şi celulă-matrice extracelulară. Ele pot fi clasificate în trei categorii: 1) Joncţiuni aderente, care menţin mecanic celulele unele lângă altele. 2) Joncţiuni impermeabile sau strânse, care leagă celulele între ele şi nu permit trecerea moleculelor de la o celulă la alta. 3) Joncţiuni comunicante, care permit trecerea moleculelor (cu Mr până la circa 900 Da) de la o celulă la alta.
Substanţă chimică sintetizată şi eliberată de organisme aparţinând unei anumite specii, ce acţionează ca semnal olfactiv pentru organisme care aparţin unei alte specii.
Boală kala azar.
Enzimă proteolitică (serinprotează) care scindează kininogenul (cu formarea kininelor) şi activează plasminogenul. A fost identificată în plasmă, limfă, urină, salivă şi alte secreţii exocrine (ex.: pancreatică). Există două tipuri de kalicreină: 1) Kalicreină plasmatică (formată din prekalicreină) hidrolizează kininogenul cu greutate moleculară mare, producând bradikinina. De asemenea, activează factorii coagulării XII şi VII şi plasminogenul. Se găseşte în plasma sanguină. 2) Kalicreină tisulară clivează kininogenul cu masă moleculară mică, generând kalidina. Se găseşte în limfă, urină, salivă, secreţie pancreatică.
Decapeptid din grupul kininelor, produs prin acţiunea kalicreinelor tisulare asupra kininogenului cu greutate moleculară mică. Are proprietăţi vasodilatatoare, creşte permeabilitatea capilară şi secreţia unor glande.
Prezenţa sau concentraţia potasiului în în plasmă.
Desuet pentru potasiu.
Care provoacă eliminarea potasiului în urină.
Eliminarea crescută a potasiului prin urină, îndeosebi în hipersecreţia glandelor corticosuprarenale.
Antibiotic izolat din culturile de Streptomyces kanamyceticus. Acţiune asemănătoare cu a streptomicinei. Are efect toxic renal şi asupra nervului acustic, iar în prezent este înlocuită frecvent cu gentamicina.
Silicat de aluminiu nativ hidratat, utilizat ca absorbant al secreţiilor, pansament gastric sau substanţă auxiliară în unele preparate medicamentoase.
Activitatea catalitică a unei enzime se exprimă în k. (Kat) Katalul reprezintă cantitatea de enzimă care catalizează transformarea unui mol de substrat pe secundă.
Prezenţa de potasiu în urină: normal 1,2-3,5 sau 30-90 mEq/24 ore. Raportul zi/noapte este de 0,25-0,50.
Băutură lactata acidulată, produsă prin fermentarea laptelui consecutivă adăugării unei levuri conţinute în grăunţele de kefir.
Dispoziţie înnăscută a ţesutului conjunctiv subcutanat şi a altor organe de a reacţiona printr-o proliferare exuberantă.
Secţionare chirurgicală a agentului de strangulare de regulă bride într-o hernie strangulată
Unitate fundamentală în Sistemul Internaţional pentru temperatura termodinamică. Kelvinul, cu simbolul K, este definit ca 1/273,16 din temperatura termodinamică a punctului triplu al apei. Intervalul de un kelvin este egal cu un grad Celsius, dar punctul de pornire al scării Kelvin este zero absolut: 0 K. Punctul de fuziune a apei pure (de topire a gheţii) la presiune atmosferică normală este de 273,16 K (corespunzând la 0°C) şi punctul de ebuliţie (fierbere) a apei pure la presiune atmosferică normală este de 373,16 K (100°C).
Enzimă secretată de mucoasa gastrică a mamiferelor tinere, care activează coagularea laptelui.
1) Despre o structură anatomică care aparţine buzelor; care se referă la buze. Ex.: muşchi 2) Despre sune¬te care se articulează cu participarea buzelor.
Defect de vorbire exprimat prin pronunţarea defectuoasă a sunetelor labiale.
Repliuri cutanate pare, care delimitează lateral vestibulul vulvei, formează anterior muntele lui Venus şi sunt reunite posterior în comisura posterioară. La femeile tinere suprafeţele mediale ale labiilor mari se află în contact, iar la femeile vârstnice se poate produce o protruzie a labiilor mici între labiile mari.
Repliuri mucoase pare, situate de o parte şi de alta a Vestibulului vulvei, înăuntrul labiilor mari. Labiile mici se unesc anterior, formând prepuţul clitorisului, iar posterior de acesta un repliu transversal, frâul clitorisului.Repliuri mucoase pare, situate de o parte şi de alta a "Vesti¬bulului vulvei, înăuntrul *labiilor mari. Labiile mici se unesc anterior, formând prepuţul "clitorisului, iar posterior de acesta un repliu transversal, frâul clitorisului.
Fiecare din cele două pe¬rechi de repliuri cutaneomucoase de la nivelul vulvei: labii mari şi labii mici.
Instabil, care se modifică sau se elimină uşor.
1) însuşirea de a fi labil. 2) Mobilitate funcţională excesivă. 3) Labilitate emoţională, trecerea rapidă de la o stare emoţională la alta, uneori opusă ca sens. Se observă în stări nevrotice, psihopatii, arteriosclero- ză cerebrală, dar poate fi şi o caracteristică temperamentală.
Aparţinând buzelor şi dinţilor.
Proces de descifrare a limbajului vorbit, utilizat de subiecţii surzi şi îndeosebi surdomuţi, bazat pe analiza mişcării buzelor interlocutorului.
Aparţinând buzelor şi nasului.
Ansamblu complex de cavităti si conducte care comunică între ele.
Evidare chirurgicală totală sau parţială a labirintului, urmată de abolirea definitivă a funcţiilor labirintice.
Termen utilizat îndeosebi pentru a de¬semna o afecţiune care este localizată la nivelul labirintului urechii interne sau al cărei mecanism fiziopatologic este în relaţie cu acesta.
Inflamaţia labirintului urechii. Este însoţită de vertij, vomă şi surditate; otită internă.
Incizia labirintului.
Degenerescenta elementelor neurosenzoriale vestibulare sau cohleare consecutiv acţiunii toxice a unor medicamente (îndeosebi antibiotice).
1) Proces aseptic de necroză cu lichefiere a unei plăgi cu pansament prea ermetic sau neschimbat la timp. 2) în anatomie, păstrarea unui fragment de ţesut într-un lichid adecvat, pentru a face elementele mai disociabile. 3) In farmacie, lăsarea unui corp solid într-un lichid, la frig, pentru separarea elementelor solubile. 4) Descompunerea ţesuturilor fetusului mort în uter.
1) Care a fost supus macerării. 2) Rezultatul macerării, cu referire la produse farmaceutice.
Tip de amilază plasmatică cu Mr de 200 kDa care circulă legată cu molecule de masă moleculară mare. Concentraţia plasmatică a macroamilazei crește de 6-8 ori la subiecţii vârstnici, creştere asociată frecvent cu dureri abdominale. Aceeaşi modificare a concentraţiei macroamilazei se constată în alcoolism, pancreatită, cancer, diabet zaharat, colelitiază, boli autoimune.
Longevitate.
Arta prelungirii vieţii şi a preîntâmpinării bătrâneţii.
Element medular intermediar al seriei eritrocitare, situat între celula cap de serie (eritroblast) şi normoblastul de talie mică.
Dimensiuni excesive ale membrelor superioare.
Anomalie congenitală caracterizată prin alungirea craniului şi dezvoltarea exagerată a capului în raport cu restul corpului. Macrocefalia nu are întotdeauna o semnificaţie patologică; poate fi observată, de exemplu în acromegalie, hidrocefalie, osteită deformantă, lepră.
Dimensiuni anormal de mari ale buzelor, de origine congenitală.
Îngroşare patologică a uneia sau a ambelor buze, de natură inflamatorie (dermită streptococică) sau prin proliferare granuiomatoasă.
Dimensiuni anormal de mari ale mâinilor.
Megalocit.
Substantă naturală care ar interveni în controlul reacţiilor inflamatorii, ca inhibitor al fosfolipazei.
Dezvoltarea excesivă a dinţilor. Macrodonția relativă: dinţi prea voluminoşi în raport cu dezvoltarea facială a subiectului.
Alterare patologică a reprezentării psihice a simţului tactil, din cauza căreia obiectele sunt percepute mai mari decât sunt în realitate.
Geneza marilor structuri morfologice, a tipurilor de organizare a plantelor şi animalelor.
Hidrocarbură ciclica nesaturată, C10H8 (naftalină), al cărei nu¬cleu aromatic este prezent în multe combinaţii organice, sin¬tetizate mai ales de mucegaiuri.
Sindrom Seckel.
Formă de osteocondro-displazie cu transmitere autozomal recesivă, manifestată prin nanism micromelic sever, cifoscolioză si retard mental.
1) în sens general, insuficienta statu¬rală, armonioasă, fără malformaţii sau anomalii mentale aso¬ciate şi fără etiologie endocrină sau metabolică decelabilă. 2) în prezent, termenul de nanism esențial este rezervat îndeosebi pentru o categorie de tulburări ale creşterii, cu debut intrauterin, fără un substrat hormonal sau metabolic cunoscut, care sunt aso¬ciate cu alte malformaţii: sindrom Seckel, sindrom Russell- Silver, sindrom Bloom, progerie, sindrom Donohue etc.
Nanism determinat de insuficienta secreţiei de somatotrop, asociată cu o insuficienţă de gonadostimuline. Poate fi consecinţa unei tumori hipotalamo-hipofizare. Este un nanism armonios.
Formă de condrodisplazie cu micromelie extrem de marcată a oaselor antebraţului şi gambei, care sunt curbate. Uneori apare şi hipoplazie mandibulară, iar transmiterea este autozomal recesivă.
Nanism cu membre anormal de scurte.
Nanism observat în cursul unui mixedem la copilul mic. Nanismul mixedematos este dizarmonios, se însoteşte de infiltraţie netă a tegumentelor şi tulburări intelectuale grave (idiotie mixedematoasă).
Sindrom Maroteaux-Lamy.
Sindrom Cockayne.
Nanismul renal în relaţie cu o nefrită cronică la copil, asociat frecvent cu semne de infantilism.
Insuficientă staturală a unui subiect, când înălţimea acestuia este inferioară cu cel puţin două deviaţii standard fată de talia medie a subiecţilor de aceeaşi vârstă
si de acelaşi sex, fără însuficientă intelectuală sau sexuală, ceea ce deosebeşte nanismul de infantilism. Dacă proporţiile cor¬pului sunt respectate, nanismul se numeşte armonios, iar în caz con¬trar, nanismul dismorfic sau dizarmonios, care este însoțit de diverse malformaţii. Se disting: nanism esenţial şi naninsm cu cauză decelabilă, endocrină sau metabolică.
În sens general, par¬ticule cu diametrul de ordinul nanometrilor, îndeosebi particu¬le cu diametrul între 10 şi 1 000 nm, care pot fi utilizate ca vectori de medicamente. Substanțele medicamentoase se află dizolvate, incluse şi încapsulate în interiorul nanoparticulelor, sau adsorbite la nivelul acestora. Nanoparticulele pot fi de tip particular (nanosfere) sau vezicular (lipozomi, niozomi, nanocapsule).
Admiraţie, iubire fată de sine însusi, autosatisfactie însotită de absența bunului simț şi a evaluării autocritice. Freud a descris două tipuri de narcisism.: 1) Narcisism primar, care corespunde acelei stări anterioare oricărei alegeri de obiect exterior, în care copilul este, el însuşi, pro¬priul său obiect erotic. 2) Narcisism secundar, în care narcisismul este "com¬plementul libidinal" al egocentrismului uman.
Oase mici suplimentare, dezvoltate între oasele bolţii craniene, în două cazuri: 1) din puncte de osificare anormale, oase wormiene adevărate; 2) prin defect de sutură a punctelor de osificare normale, oase wormiene false.
Anomalie metabolică manifestată prin creşterea masei ţesutului adipos consecutivă unui bilanţ energetic pozitiv (dezechilibru între aportul nutritiv carbonic şi cheltuielile energetice), cu predominanţa consecutivă a lipogenezei faţă de lipoliză, şi un exces ponderal de peste 20% în raport cu standardele recomandate. Obezitatea este mai curând un simptom decât o entitate patologică, având cauze şi mecanisme patogenice greu identificabile şi, în consecinţă, dificil de prevenit şi greu de tratat. Definiţii ale obezităţii: 1) Definiţia fiziologică: Un subiect obez este acela la care ţesutul adipos este hipertrofiat. Pentru definirea obeității, este util indicele de masă corporală (IMC), care reprezintă raportul dintre greutate (în kg) şi pătratul înălţimii (exprimată în metri pătraţi). IMC ideal se situează între 10 şi 25kg/m2 (între 20 şi 27 kg/m2 după 50 de ani). Se vorbeşte de obezitate când acest indice este mai mare de 30. 2)
Definiţia medicală: Este obez orice subiect la care o pierdere ponderală este susceptibilă să provoace o ameliorare a stării generale, a unei funcţii vitale sau chiar a prognosticului vital. 3) Definiţia statistică: Un subiect este obez când el cântăreşte mai mult decât o greutate socotită ideală sau recomandabilă pentru talia, sexul şi vârsta sa. 4) Definiţia psihosocială sau estetică: Este obeză orice persoană care crede că, prin slăbire, îşi poate modifica într-un mod avantajos forma sa fizică, fizionomia, şansele în viaţă, comportamentul afectiv, viaţa sa intimă etc. Obezitatea poate fi exogenă, prin supraalimentaţie, sau endogenă, prin tulburări metabolice sau endocrine. În obezitatea androgenă sau abdominală, tipică pentru obezitatea masculină, grăsimea se acumulează la nivelul abdomenului şi toracelui, iar în obezitatea ginoidă sau femurală, tipică pentru obezitatea feminină, grăsimea predomină la nivelul feselor şi coapselor. Se mai disting: obezitatea hiperinsulinică, cu hipoglicemie şi, consecutiv, creşterea apetitului; obezitatea hiperplasmică, în care creşterea se produce la nivelui protoplasmei; obezitatea hipogonadală, asociată cu hipofunctia gonadelor; obezitatea hipoplasmică, determinată de creşterea conţinutului în grăsimi şi apă, fiind marcată prin scăderea protoplasmei celulelor; obezitatea hipotiroidiană, asociată cu hipotiroidism; obezitatea morbidă, cu masă corporală mai mare de peste trei ori faţă de greutatea ideală, asociată adesea cu boli grave (diabet zaharat, ateroscleroză, hipertensiune arterială, sindrom Pickwick etc.).
1) Care are raport cu lumea exterioară şi poate fi revelat prin simţuri. Simptomele obezității sunt observate de medic, iar cele subiective sunt percepute doar de pacient.
Toleranţă.
Diminuarea sau suprimarea unei cavităţi sau a unui conduct, prin astuparea cu o materie solidă (obturaţie) sau prin apropierea şi fuziunea pereţilor săi (ocluzie).
Stare de apatie, de torpoare, cu tulburarea stării de conştienţă, în care funcţiile psihice sunt încetinite, iar pragul percepţiei este crescut. Ca urmare, contactul şi orientarea în mediul ambiant sunt diminuate. Se observă îndeosebi în epilepsie şi în sindroamele postcomoţionale.
Stare tranzitorie, consecinţa unui efort fizic sau intelectual, caracterizată prin scăderea potenţialului funcţional al organismului şi printr-o senzaţie subiectivă caracteristică de indiferenţă şi incapacitate de acţiune. Există şi fenomene de oboseală localizată. Ex.: 1) Oboseală de acomodaţie, oboseala muşchiului ciliar. 2) Oboseală oculară, surmenaj ocular, după eforturi vizuale etc.
Porţiunea anterioară a feței, simetrică, formând peretele lateral al cavităţii bucale. Cuprinde în grosimea sa numeroşi muşchi pieloşi cu rol în diferitele expresii ale feţei, în fizionomie.
Care revine în memorie şi se impune irezistibil atenţiei subiectului, care constituie cauza unei obsesii.
1) Stimulator cardiac 2) Celulă sau regiune bine definită dintr-un organ care determină ritmul activităţii în alte celule sau organe. În organism, pacemakerul cel mai important este sistemul excito-conductor al inimii. Nodul sinusal Keith-Flack, situat în atriul drept la nivelul intrării venei cave superioare, reprezintă p. normal permanent.
Unitate de cuantificare a tutunului fumat de un subiect timp de un an. Această unitate introduce noţiunea de efect cumulativ, de mare importanţă în cancerologie.
1) Persoană care consultă un medic. 2) Persoană bolnavă care se găseşte în tratamentul unui medic, considerată în raport cu acesta. 3) Care are sau manifestă răbdare.
1) Despre o boală cu morfopatologie asemănătoare bolii Paget mamară sau extramamară. 2) Care este caracteristic bolii Paget.
Îngroşare anormală a degetelor, frecvent congenitală, uneori dobândită.
Îngroşare anormală a pielii, cu exagerarea pliurilor sale, cel mai adesea regională, dată de o malformaţie (hiperplazie nevică) sau de staza limfatică locală (manifestare tipică a unui elefantiazis.
Tip de osteo-displazie, cu transmitere autozomal recesivă, caracterizată prin asocierea unei hiperostoze care formează o teacă la nivelul oaselor lungi şi o îngroşare a pielii care determină plicaturi în regiunea feţei şi a capului. Sin.: boală Uehlinger, sindrom Touraine-Solente-Gole, sindrom Uehlinger.
Hibridom obţinut prin fuziunea a două linii de hibridoame.
Termen folosit sistematic în prescripţiile medicale, indicând obligaţia adăugării la principiile medicamentoase active a unui excipient până la completarea unei cantităţi sau a unui volum specificate în reţetă.
Particulă ipotetică cu sarcină electrică fracţionară, egală în valoare absolută cu 1/3 sau 2/3 din sarcina electronului.
Conceptul de quasispecie a fost dezvoltat de Eigen pentru a defini structura populaţiilor ARN, interacţiunile dintre ele şi autoorganizarea lor progresivă în cursul stadiilor iniţiale ale apariţiei vieţii pe pământ, în egală măsură, acest principiu poate fi aplicat populaţiilor ARN virale care există în interiorul unei gazde infectate. Pentru acestea, noţiunea clasică de specie biologică este insuficientă, datorită ratei mari a mutaţiilor şi a lipsei sistemelor de corecţie postreplicare, virusurile formând o populaţie de genoame înrudite, dar diferite. Noţiunea de quasispecie explică în acest caz capacitatea virusurilor de a-şi conserva identitatea şi potenţialul patogen în ciuda evoluţiei rapide. Indiferent de ratele evoluţionare, populaţiile virale ARN tind, întotdeauna, să atingă la nivel global poziţia de echilibru, reprezentată de secvenţa consensus (reprezentând convenţional secvenţa cel mai frecvent întâlnită la indivizii care alcătuiesc populaţia virală). Exemplul cel mai caracteristic pentru a ilustra noţiunea de quasispecie este HIV. În urma infectării gazdei susceptibile, virusul începe să se multiplice masiv. Fiecare ciclu de replicare determină producerea a cel puţin unei mutaţii, ceea ce face ca în cei 7-10 ani, cât durează infecţia asimptomatică, să fie produse 106 virusuri diferite, care pe ansamblu pot diferi până la 6% din secvenţele nucleotidice. Unele dintre acestea sunt înalt replicative (mai patogene).
Diminuarea randamentului emisiei de energie, cu referire îndeosebi la diminuarea intensităţii fluorescenţei. Moleculele învecinate cu cele fluorescente pot absorbi fotoni de fluorescenţă. De asemenea, intensitatea fluorescenţei poate scade şi în funcţie de mediul în care se află moleculele
Termen utilizat rar în prescripţiile medicale, care arată obligativitatea administrării zilnice a unui medicament în doza specificată.
Distrucţie a muşchiului striat provocată de o infecţie sau de o intoxicaţie şi însoţită de contractură dureroasă a maselor musculare lezate, mioglobinurie şi creşterea concentraţiei sanguine a unor enzime de origine musculară ca aldolaza, creatin fosfokinaza şi lactico-dehidrogenaza.
Tumoră benignă derivată din muşchiul striat, foarte rară în stare pură. O formă particulară este rabdomiom granulocelular denumit şi mioblastom cu celule granulare sau tumoră Abrikosov.
Sarcom al ţesutului muscular striat care, spre deosebire de alte sarcoame, poate da uneori metastaze ganglionare. Cel mai metastazant este rabdomiosarcomul alveolar, tip de r. embrionar, observat, ca şi rabdomiosarcomul rabdopoietic, la tineri. Pentru adult este caracteristic rabdomiosarcomul polimorf, diferenţiat şi denumit uneori sarcom rabdolitic.
Boală infecţioasă acută a sistemului nervos central care afectează toate mamiferele, inclusiv omul. Rabia este produsă de un virus neurotrop din grupul Rhabdovirus, care este transmis la om, de regulă, din saliva animalelor infectate, prin muşcătura acestora. Mai rar, infecţia se poate transmite pe cale respiratorie, prin aerosoli sau prin ingestia de ţesuturi infectate. Cei mai obişnuiţi vectori ai infecţiei la om sunt câinii, pisicile, vulpile şi lupii. Perioada de incubaţie este foarte variabilă, de la câteva zile până la circa 40 de zile, şi depinde de masa de virus inoculată, ca şi de localizarea muşcăturii în raport cu creierul. Semnele iniţiale tipice ale bolii constau în parestezii şi senzaţie de arsură la nivelul plăgii de inoculare, după care, prin propagarea pe cale nervoasă virusul provoacă o meningoencefalită, manifestată mai întâi prin semne de excitaţie: hiperestezie, spasme dureroase, convulsii, stare de furie, delir, halucinaţii, comportament bizar. Bolnavul rămâne, totuşi, cooperant şi lucid. Urmează o fază cu spasme dureroase faringolaringiene, hiper-salivaţie, hidrofobie accentuată, convulsii, meningism, comă şi deces. Vindecarea este extrem de rară.
Despre un compus chimic organic format dintr-un amestec echimolecular de izomeri optici. Separarea celor doi izomeri este importantă, deoarece adesea numai unul dintre aceştia este fiziologic activ.
Este un model conceptual al evoluţiei speciilor. Pentru orice organism a cărui secvenţă genomică este situată în poziţia cea mai favorabilă replicării eficiente, orice mutaţie este prin definiţie dăunătoare. Mai mult, în astfel de situatii mutaţiile dăunătoare se acumulează mult mai rapid decât revers-mutaţiile restauratoare. Muller a demonstrat că, în absenta recombinărilor, efectul net al mutaţiilor într-o populaţie este o pierdere inexorabilă, „în trepte de rachetă", a potenţialului replicativ al populaţiei, în care fiecare treaptă a rachetei este reprezentată de indivizii cu secvenţa genomică cea mai eficient replicativă. Pentru evitarea acestei situaţii, Recombinarea genetică este singura modalitate evolutivă.
Unitate de măsură pentru doza de radiaţii ionizante absorbite. 1 rad = 100 ergs/s.
1) în anatomie, denumire utilizată pentru unele structuri (arteră r., nerv r.) care se găsesc în regiunea topografică ce include radiusul; care se referă la radius. 2) în general, care pleacă dintr-un punct şi este dispus în formă de raze.
Care emite radiaţii, îndeosebi lumină.
Porţiune superioară, dilatată a canalului lacrimonazal, care primeşte pe faţa sa externă canalul de legătură cu ca-naliculele lacrimale, de la nivelul cărora lacrimile ajung în sacul lacrimal.
Formaţiune anatomică în formă de pungă. Acesta poate fi: 1) Sac amniotic, sac gingival, sac herniar, sac lacrimal, sac pericardic, sar peritoneal.
În formă de sac.
Durere localizată la nivelul sacrului sau a regiunii sacrate.
Malformaţie lombosacrată care constă în fuziunea parţială sau totală a celei de-a cincea vertebre lombare cu sacrul.
Care se referă la osul sacru, la regiunea în care acesta se găseşte.
Durere localizată la nivelul sacrului sau a regiunii sacrate.
Anomalie lombosacrată care constă în glisarea sacrului înainte, în raport cu a cincea vertebră lombară. Sacrolistezisul poate apărea progresiv (în cursul sarcinii, prin mici traumatisme succesive) sau brusc (în urma unui accident). Se manifestă prin lordoză lombară exagerată, însoţită de dureri asemănătoare celor din lumbago sau din nervralgia sciatică. Cauza este reprezentată de ruperea ligamentelor articulaţiilor sacroiliace.
Care se referă la sacru şi la vertebrele lombare.
Care se referă la osul sacru şi la spina sciatică; despre inserţia unei formaţiuni anatomice pe sacrum şi spina sciatică. Ex.: ligament sacrosciatic.
Care aparţine sacrumului şi coloanei vertebrale.
Parte a labirintului membranos, care ocupă zona inferioară a Vestibulului osos al urechii interne. Sacula comunică cu utricula, duetul cohlear şi canaliculele endolimfatice.
1) Care are formă de sac mic. 2) Care se referă la saculă.
1) Referitor la sadism, caracterizat prin sadism. 2) Persoană care practică sadismul.
1) Perversiune manifestată conştient sau inconştient, în care satisfacţia sexuală nu este obţinută decât la vederea suferinţelor fizice sau morale provocate partenerului. 2) Tendinţă de a exercita violenţe morale şi fizice asupra unei persoane, în afara oricărei plăceri sexuale. Obs.: noţiunea de sadism, ca şi cea de masochism, a fost extinsă dincolo de plăcerea direct sexuală, desemnând orice comportament în care satisfacţia este obţinută prin violenţa asupra semenului. S. şi masochismul reprezintă un cuplu de tendinţe opuse şi complementare, care coexistă la acelaşi individ (sadomasochism).
Indicaţii terapeutice:
Saflutan picături oftalmice conţine tafluprost și face parte dintr-un grup de medicamente denumite analogi de prostaglandine. Saflutan scade tensiunea din interiorul ochilor. Acesta se utilizează în cazurile în care tensiunea intraoculară este prea mare.
Saflutan se utilizează pentru tratamentul unui tip de glaucom denumit glaucom cu unghi deschis şi pentru tratamentul unei afecţiuni denumite hipertensiune oculară. Ambele afecţiuni se asociază unei creşteri a tensiunii intraoculare şi eventual pot afecta vederea.
Mod de utilizare:
Doza uzuală este de o picătură de Saflutan într-un ochi sau în ambii ochi, o dată pe zi, seara. Nu vă puneţi mai multe picături şi nu utilizaţi medicamentul mai des decât v-a recomandat medicul dumneavoastră. Aceasta poate scădea eficacitatea produsului.
Utilizaţi medicamentul pentru ambii ochi numai dacă aşa v-a spus medicul dumneavoastră și numai ca picături oftalmice. Nu înghiţiţi.
De fiecare dată când utilizaţi SAFLUTAN :
1. Spălaţi-vă pe mâini.
2. Scoateţi banda cu fiole din pungă.
3. Desprindeţi o fiolă unidoză din banda cu fiole.
4. Puneţi înapoi în pungă banda cu fiole şi împăturiţi marginea pentru a închide punga
5. Asiguraţi-vă că soluţia se află în partea de jos a fiolei unidoză
6. Pentru a deschide fiola, deşurubaţi capacul
7. Lăsaţi capul pe spate.
8. Aduceţi vârful fiolei aproape de ochiul dumneavoastră.
9. Trageţi pleoapa în jos şi priviţi în sus.
10. Apăsaţi uşor fiola şi lăsaţi să cadă o picătură în spaţiul dintre pleoapa de jos şi ochi.
11. Închideţi ochiul pentru un moment şi apăsaţi unghiul intern al ochiului cu degetul, timp de aproximativ un minut. Aceasta împiedică picătura de soluţie să intre în canalul lacrimal.
12. Ştergeţi orice soluţie în exces de pe suprafaţa pielii din jurul ochiului.
Conţinutul unei fiole unidoză este suficient pentru tratamentul ambilor ochi. Aruncaţi fiola unidoză deschisă, împreună cu orice soluţie rămasă, imediat după utilizare.
Compoziţie:
Substanţa activă este tafluprost. 1 ml de soluţie conţine tafluprost 15 micrograme. O fiolă unidoză (0,3 ml) conţine tafluprost 4,5 micrograme.
Celelalte componente sunt glicerol, dihidrogenofosfat de sodiu dihidrat, edetat disodic, polisorbat 80 şi apă pentru preparate injectabile. Se adaugă acid clorhidric şi/sau hidroxid de sodiu pentru ajustarea pH-ului.
Saflutan este un lichid limpede, incolor (soluţie) disponibil în fiole unidoză din plastic, fiecare conţinând 0,3 ml de soluţie. O pungă conţine zece fiole unidoză. Produsul este disponibil în ambalaje ce conţin 30 sau 90 de fiole unidoză. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Păstraţi pungile nedeschise la frigider (2ºC - 8ºC). Nu deschideţi punga decât în momentul când utilizaţi picăturile oftalmice, deoarece fiolele neutilizate dintr-o pungă deschisă trebuie aruncate la 28 de zile de la prima deschidere a pungii. Păstraţi fiolele unidoză în punga original si nu le lasaqi la ȋndemȃna copiilor. Produsul se pǎstreazǎ, dupǎ deschiderea pungii, la temperaturi peste 25°C.
Contraindicaţii:
Nu utilizaţi Saflutan:
Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la tafluprost sau la oricare dintre celelalte componente ale Saflutan.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi SAFLUTAN
Vă rugăm reţineţi că medicamentul poate avea următoarele efecte şi că unele din ele pot fi permanente:
• poate determina creşterea în lungime, grosime, a intensităţii culorii şi/sau a numărului de gene şi poate provoca o creştere neobişnuită a părului la nivelul pleoapelor.
• poate determina închiderea la culoare a pielii din jurul ochilor. Ştergeţi orice soluţie în exces de pe suprafaţa pielii. Aceasta va reduce riscul de închidere la culoare a pielii.
• poate determina modificarea culorii irisului (partea colorată a ochiului). Dacă medicamentul se utilizează pentru tratamentul unui singur ochi, modificarea culorii ochiului tratat poate rămâne permanent diferită de culoarea celuilalt ochi.
Spuneţi-i medicului dumneavoastră
• dacă aveţi probleme cu rinichii
• dacă aveţi probleme cu ficatul
• dacă suferiţi de astm bronşic
• dacă suferiţi de alte boli ale ochiului
Reacții adverse:
Ca toate medicamentele, Saflutan poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Reacţii adverse foarte frecvente:
Reacţii la nivelul ochiului:
• înroşirea ochiului.
Reacţii la nivelul ochiului:
• mâncărime la nivelul ochiului
• iritaţie la nivelul ochiului
• durere la nivelul ochiului
• uscăciune la nivelul ochiului
• sensibilitate la lumină
• vedere înceţoşată
• modificarea lungimii, grosimii şi numărului de gene
• modificări de culoare ale genelor
• senzaţia de corp străin în ochi
• ochi apoşi
• secreţie oculară
• pleoape umflate
• înroşirea pleoapelor
• modificarea culorii pielii din jurul ochilor
• modificarea culorii irisului (poate fi permanentă)
• reducerea capacităţii de distingere a detaliilor.
Reacţii la nivelul sistemului nervos:
• dureri de cap.
Reacţii adverse mai puţin frecvente
Reacţii la nivelul ochiului:
• ochi obosiţi
• disconfort la nivelul ochiului
• senzaţie anormală în ochi
• inflamarea membranelor de la suprafaţa ochiului
• inflamarea pleoapelor
• foliculi la nivelul membranelor de la suprafaţa ochiului
• inflamaţie alergică sau mici zone de inflamaţie ca nişte pete la suprafaţa ochiului
• semne de inflamaţie în interiorul ochiului
• pigmentarea membranelor de la suprafaţa ochiului.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:
• creştere neobişnuită a părului la nivelul pleoapelor.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă cintactați-va medicul sau mergeți la cel mai propiat spital.
Interacțiunea cu alte medicamete:
Dacă utilizaţi alte medicamente pe care le puneţi pune în ochi, lăsaţi să treacă cel puţin 5 minute între administrarea Saflutan şi a celuilalt medicament. Dacǎ luați alte medicament cu sau fǎrǎ prescripție medicalǎ, anunțați medicul.
Precauții suplimentare:
• Dacă există posibilitatea de a rămâne gravidă, trebuie să folosiţi o metodă contraceptivă eficace pe durata tratamentului. Nu utilizaţi medicamentul dacă sunteţi gravidă. Nu trebuie să utilizaţi Saflutan dacă alăptaţi.
• Produsul nu este recomandat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.
• Saflutan nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. După administrarea în ochi, este posibil să aveţi vederea înceţoşată pentru o scurtă perioadă de timp. Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje decât după ce vederea revine la normal.
• Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie, este improbabil ca acesta să vă provoace leziuni grave. Administraţi doza următoare la ora obişnuită
• Dacă uitaţi să utilizaţi produsul , puneţi în ochi o picătură imediat ce v-aţi adus aminte şi apoi urmaţi tratamentul conform orarului obişnuit. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
• Nu întrerupeţi utilizarea Saflutan fără a-l întreba pe medicul dumneavoastră. Dacă încetaţi să utilizaţi medicamentul, tensiunea intraoculară va creşte din nou. Acest lucru poate determina leziuni permanente la nivelul ochiului.
• Nu ȋnghițiți produsul! Adresațivǎ de urgențǎ unui medic sau la cel mai apropiat spital.
Sursa: Agenția Naționalǎ a Medicametului
1) Denumire a oraşului din America, unde spaniolii au întâlnit această plantă pentru prima oară; 2) tutun.
1) Denumire a oraşului din America, unde spaniolii au întâlnit această plantă pentru prima oară; 2) tutun.
Element anatomic a cărui denumire vine de la utilizarea sa în priza tutunului: constă dintr-o depresiune eliptică a tegumentelor părţii postero-laterale externe a pumnului, limitată prin proeminenta tendoanelor muşchilor lung şi scurt extensor al policelui, care se depărtează unul de altul în timpul contracţiei lor.
Intoxicaţie cu nicotina conţinută de tutun. Poate fi acută, provocând ameţeli, paloare, vomismente, senzaţie de slăbiciune sau, cel mai frecvent, cronică, însoţită de dependenţă, cu manifestări polimorfe care includ palpitaţii, dureri de tip anginos, nervozitate, insomnie, scăderea memoriei, leziuni vasculare, bronşită cronică etc. şi efecte secundare cu răsunet pe termen lung, dintre care cel mai grav este neoplasmul pulmonar.
Boala Friedrich.
Pseudotabes.
Stare patologică rezultată în urma unor leziuni nervoase degenerative de origine sifilitică, cu afectarea rădăcinilor posterioare şi cordoanelor posterioare ale măduvei spinării, manifestată prin: tulburări ale sensibilităţii profunde cu are-flexie, hipotonie, incoordonare (ataxie, prezenţa semnului Rom-berg), crize dureroase paroxistice cu localizări diverse, atingere a nervilor cranieni şi tulburări trofice şi viscerale (îndeosebi gastrice.
1) Care apare în cursul tabesului sau aparţine tabesului. 2) Bolnav care suferă de tabes.
Formă farmaceutică de prezentare a unor medicamente, îndeosebi pentru tratamentul local al unor afecţiuni orofaringiene. Sunt preparate de consistenţă solidă, de formă rotundă sau rectangulară, de dimensiuni în general mari şi care includ substanţe active astringente, antiseptice, uneori anestezice. Au gust dulce şi diferite arome, fiind menţinute în gură până la dizolvare totală. Termenul tabletă are, parţial, semnificaţie diferită în funcţie de ţară, diferenţa specifică faţă de unele forme de comprimate fiind relativă (de altfel în engl. echivalentul pentru comprimat este tabiet.
Indicaţii terapeutice:
Tacrolimus aparţine grupului de medicamente denumite imunosupresoare. După transplantul de organ (de exemplu, ficat, rinichi sau inimă), sistemul imunitar va încerca să elimine noul organ. Tacrolimus este utilizat în scopul de a controla răspunsul imun, permiţând organismului să accepte organul transplantat. Tacrolimus mai poate fi recomandat în caz de rejet al organului transplantat. În cazul în care aţi utilizat medicamente pentru a preveni rejetul organului transplantat, iar acestea nu sunt suficient de eficiente, medicul dumneavoastră vă va schimba tratamentul cu tacrolimus.
De asemenea, Tacrolimusum Accord este utilizat deseori în asociere cu alte medicamente care suprimă sistemul imunitar.
Mod de utilizare:
Utilizaţi întotdeauna Tacrolimusum Accord exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastrǎ.
Doza iniţială de Tacrolimusum Accord pentru prevenirea rejetului organului transplantat va fi stabilită de către medicul dumneavoastră şi va fi în funcţie de greutatea dumneavoastră corporală. În general, dozele iniţiale, chiar după transplant, sunt de 0,075– 0,30 mg/ kg şi zi, în funcţie de organul transplantat.
Dozele depind de starea dumneavoastră generală şi de oricare alte medicamente imunosupresoare administrate simultan. Medicul dumneavoastră vă va solicita să efectuaţi periodic teste de sânge, necesare pentru a stabili dozacorectă de tacrolimus şi pentru ajustarea acesteia, ocazional. Medicul vă va spune exact câte capsule de tacrolimus trebuie să luaţi şi cât de des.
Tacrolimusum Accord se administrează oral de două ori pe zi, de obicei dimineaţa şi seara. Trebuie să luaţi tacrolimus pe stomacul gol cu cel puţin o oră înainte de masă sau la 2-3 ore după masă. Capsulele trebuie înghiţite întregi, cu un pahar de apă. Luaţi capsulele imediat după scoaterea din blister. Evitaţi consumul de suc de grapefruit în timp ce luaţi tacrolimus.
Compoziţie:
Substanţa activă este tacrolimus. Pentru 0,5 mg, fiecare capsulă conţine tacrolimus 0,5 mg.
Celelalte componente pentru Tacrolimus 0,5mg dar și pentru 1 mg sunt: lactoză monohidrat, croscarmeloză sodică, hipromeloză, stearat de magneziu
Compoziţia capsulei pentru Tacrolimus 0,5 mg: gelatină, apă, dioxid de titan (E 171), oxid galben de fer (E 172), laurilsulfat de sodiu.
Cerneala de inscripţionare a capsulelor: Shellac, propilen glicol, hidroxid de potasiu, oxid negru de fer (E 172), alcool butilic, alcool izopropilic, alcool dehidratat, soluţie concentrată de amoniac.
Tacrolimusum Accord de 0,5 mg conține capsule gelatinoase tari, mărimea 5 de culoare galbenă, imprimate cu"TCR" pe capac şi cu "0,5" pe corp conţinând o pulbere granulată de culoare albă până la alb-cenuşiu.
Nu utilizaţi Tacrolimusum Accord după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Pǎstrați medicamentul la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.
Tacrolimusum Accord 0,5/1 mg conţin 0,050/0,048g lactoză. Dacă medicul v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, trebuie să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţa la galactoză, deficienţă de lactază Lapp sau absorţie redusă a combinaţiei glucoză-galactoză nu trebuie să consume acest medicament.
Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje sau maşini dacă vă simţiţi ameţit sau somnolent sau dacă nu mai vedeţi clar după ce luaţi TacrolimusAccord. Aceste efecte se observă mult mai frecvent dacă Tacrolimusum Accord se ia împreună cu alcool.
Contraindicaţii:
Nu utilizaţi Tacrolimusum Accord:
• dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la tacrolimus sau la oricare dintre celelalte componentele ale Tacrolimusum Accord.
• dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la macrolide un tip de antibiotice de exemplu eritromicină, claritromicină, josamicină.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Tacrolimusum Accord
• Trebuie să luaţi tacrolimus în fiecare zi, atât timp cât aveţi nevoie de imunosupresie pentru a preveni rejetul organului transplantat. Trebuie să fiţi monitorizat periodic de medicul dumneavoastră.
• În timp ce luaţi Tacrolimusum Accord medicul dumneavoastră poate dori să efectueze periodic o serie de teste (incluzând teste ale sângelui, ale urinii, de evaluare a funcţiei cardiace, examen oftalmologic şi neurologic). Acest lucru este normal şi îl va ajuta pe medicul dumneavoastră să decidă cea mai potrivită doză pentru dumneavoastră din Tacrolimusum Accord.
• Nu utilizaţi remedii vegetale de exemplu sunătoare (Hypericum perforatum) sau alte medicamente din plante, deoarece acestea pot influenţa efectul şi doza de Tacrolimusum Accord pe care aveţi nevoie să o primiţi.. Dacă nu sunteţi sigur, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră înainte de a lua orice medicamente din plante.
• Vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră dacă aveţi probleme ale ficatuluisau dacă aţi avut o afecţiune care ar fi putut să vă afecteze ficatul, deoarece aceste probleme pot influenţa doza de Tacrolimusum Accord pe care o primiţi.
• În timpul utilizării Tacrolimusum Accord limitaţi expunerea la lumina soarelui şi la lumina UV , prin purtarea de haine de protecţie adecvate, precum şi prin utilizare de creme cu factor mare de de protecţie. Acest lucru este necesar datorită riscului potenţial pentru modificări maligne ale pielii datorate terapiei imunosupresore.
• Vă rugăm să-l informaţi pe medicul dumneavoastră dacă trebuie să faceţi orice vaccin.
Reacții adverse:
Medicamentele imunosupresoare, inclusiv tacrolimus, scad mecanismele de apărare ale organismului pentru a preveni rejectul organului transplantat. Prin urmare, organismul dumneavoastră nu va mai putea lupta împotriva infecţiilor, cum se întâmplă în condiţii normale. Deci, în timpul tratamentului cu tacrolimus, pot apărea mai multe infecţii, decât de obicei la nivelul pielii, cavităţii bucale, stomacului şi intestinelor, la nivelul plămânilor şi a tractului urinar.
Reacţii adverse foarte frecvente:
- creşterea concentraţiei zahărului din sânge,
- diabet zaharat,
- creşterea concentraţiei de potasiu din sânge
- dificultate în a dormi
- tremurături,
- dureri de cap
- creşterea tensiunii arteriale
- diaree,
- greaţă
- probleme ale rinichilor
Frecvente:
- scăderea numărului celulelor din sânge (trombocite, globule roşii sau globule albe), creşterea numărului de globule albe, modificări ale numărului de globule roşii
- scăderea concentraţiei de magneziu, fosfat, potasiu, calciu sau sodiu din sânge, acumulare de lichide, creşterea concentraţiei de acid uric sau lipide în sânge, scăderea poftei de mâncare, creşterea acidităţii sanguine, alte modificări ale sărurilor sanguine
- simptome de anxietate, confuzie şi dezorientare, depresie, modificări ale dispoziţiei, coşmaruri şi tulburări mentale
- convulsii, tulburări ale stării de conştienţă, furnicături şi amorţeli (uneori dureroase) la nivelul mâinilor şi picioarelor, ameţeli, afectarea capacităţii de a scrie, tulburări ale sistemului nervos
- vedere înceţoşată, creşterea sensibilităţii la lumină
- ţiuituri în urechi
- reducerea fluxului sanguin în vasele inimii, bătăi rapide ale inimii
- sângerări, blocarea parţială sau completă a vaselor de sânge, reducerea tensiunii arteriale
- scurtarea respiraţiei, modificări ale ţesutului pulmonar, acumulare de lichid în plămâni, inflamaţia faringelui, tuse, simptome asemănătoare gripei
- inflamaţii sau ulcere care determină dureri abdominale sau diaree, sângerări la nivelul stomacului, inflamaţii sau ulcere în gură, acumulare de lichid în abdomen, vărsături, dureri abdominale, indigestie, constipaţie, flatulenţă, balonare, pierdere de fecale, probleme stomacale
• modificări ale enzimelor şi funcţilor ficatului, îngălbenirea pielii datorită problemelor hepatice, şi inflamaţii ale ficatului
- mâncărimi, erupţii trecătoare pe piele, căderea părului, acnee, transpiraţie abundentă
- dureri articulare, dureri ale membrelor sau dureri de spate, crampe musculare
- funcţionare insuficientă a rinichilor, producţie redusă de urină, afectarea urinării sau urinare dureroasă
- slăbiciune generală, febră, acumularea de lichide în corp, dureri şi discomfort, creşterea concentraţiei enzimei fosfatază alcalină în sânge, creştere în greutate, afectarea perceperii temperaturii
- funcţionare insuficientă a organului transplantat
Mai puţin frecvente:
- modificarea formării cheagurilor de sânge, scăderea numărului tuturor celulelor din sânge
- deshidratare, scăderea proteinelor sau zahărului din sânge, creşterea concentraţiei fosfatului în sânge
- comă, sângerări la nivelul creierului, accident vascular cerebral, paralizii, tulburări cerebrale, tulburări ale vorbirii şi limbajului, probleme de memorie
- opacitate a cristalinului,
- afectarea auzului
- bătăi neregulate ale inimii, oprirea bătăilor inimii, scăderea perfomanţei inimii, afectarea muşchiului inimii, creşterea volumului muşchiului inimii, bătăi puternice ale inimii, ECG anormal, ritmul şi pulsul inimii anormale
- formarea de cheaguri de sânge în venele de la nivelul membrelor, şoc
- dificultăţi de respiraţie,, tulburări ale tractului respirator, astm bronşic
- obstrucţie a intestinului, creşterea concentraţiei sanguine a amilazelor, refluxul conţinutului stomacului în esofag, întârziere a golirii stomacului
- dermatită, senzaţie de arsură la soare
- tulburări articulare
- incapacitatea de a urina, menstruaţie dureroasă şi sângerare menstruală anormală
- insuficienţa unor organe, afecţiune asemănătoare cu gripa, sensibilitate crescută la căldură şi la frig, senzaţie de apăsare în piept, nervozitate sau senzaţii anormale, creşterea concentraţiei sanguine a enzimei lactat dehidrogenază, scădere în greutate
Rare:
- mici sângerări la nivelul pielii datorită cheagurilor de sânge
- creşterea rigidităţii musculare
- acumulare de lichid în jurul inimii
- orbire,
- surditate (auz necorespunzător),
- lipsă acută de aer
- formare de chist în pancreas
- probleme ale fluxului sanguin la nivelul ficatului
- creştere a pilozităţii
- afecţiune gravă cu apariţia de vezicule pe piele, în gură, ochi şi la nivelul organelor genitale
- ete,
- senzaţie de constricţie toracică
- scăderea mobilităţii, ulcer.
Foarte rare:
- slăbiciune musculară
- ecocardiografie anormală
- insuficienţă hepatică
- îngustarea canalului biliar
- urinare dureroasă şi cu sânge
- creşterea de volum a ţesutului gras.
Interacțiunea cu alte medicamete:
Tacrolimus nu trebuire utilizat împreună cu ciclosporină.
Concentraţiile sanguine de Tacrolimusum Accord pot fi modificate de alte medicamente pe care le luaţi şi concentraţiile sanguine ale altor medicamente pot fi influenţate de utilizarea Tacrolimusum Accord. În consecinţă poate fi necesară creşterea sau scăderea dozei de Tacrolimusum Accord. În special, trebuie să-i spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi sau aţi luat recent medicamente având următoarele substanţe active:
• medicamente antifungice şi antibiotice (în special cele cunoscute sub denumirea de macrolide), utilzate în tratamentul infecţiilor, cum sunt ketoconazol, fluconazol, itraconazol, voriconazol, clotrimazol, ertromicină, claritromcină, josamicină, şi rifampicină
• inhibitori ai protezei HIV, de exemplu ritonavir
• substanţa antiulceroasă omeprazol sau lansoprazol
• tratamente hormonale cu etinilestradiol (cum sunt contraceptive orale) sau danazol
• medicamente pentru tratamentul tensiunii arteriale mari cum sunt nifedipină, nicardipină, diltiazem şi verapamil
• medicamente cunoscute sub denumirea de "statine", utilizate în tratamentul valorilor mari ale colesterolului şi trigliceridelor
• medicamente antiepileptice crescute fenobarbitalul sau fenitoina
• corticosteroizi cum sunt prednisolon şi metilprednisolon
• antidepresive cum este nefazodonă
• sunătoare (Hypericum perforatum)
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă aţi utilizat (sau utilizaţi de obicei) ibuprofen, amfotericină B, antivirale (cum este aciclovirul). Acestea pot agrava tulburările renale sau ale sistemului nervoas dacă sunt luate împreună cu Tacrolimusum Accord.
De asemenea, medicul dumneavoastră trebuie informat dacă în timpul tratamentului cu Tacrolimusum Accord luaţi suplimente de potasiu sau anumite diuretice care economisesc potasiu (de exemplu amilorid, triamteren, sau spironolactonă), anumite medicamente împotriva durerii (antiinflamatoare noesteroidiene – AINS, cum este ibuprofenul), anticoagulante sau medicamente orale pentru tratamentul diabetului zaharat.
Precauții suplimentare:
• În general, trebuie să luaţi Tacrolimus Accord pe stomacul gol sau cu cel puţin o oră înainte de masă sau la 2-3 ore după masă. Trebuie evitat consumul de grapefruit sau de suc de grapefruit în timpul tratamentului cu Tacrolimusum Accord.
• Dacă doriţi să rămâneţi gravidă sau credeţi că sunteţi gravidă, adresaţi-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua orice fel de medicament.
• Tacrolimus se excretă în lapte. De aceea, nu trebuie să alăptaţi în timpul tratamentului cu Tacrolimusum Accord.
• Dacă aţi luat din greșeală accidental prea multe capsule, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau celui mai apropiat spital de urgenţă.
• Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
• Dacă aţi uitat să luaţi Tacrolimusum Accord, aşteptaţi până când este momentul să luaţi doza următoare, şi apoi continuaţi tratamentul ca de obicei.
• Întreruperea tratamentului cu Tacrolimusum Accord poate creşte riscul rejetului organului transplantat. Nu întrerupeţi tratamentul decât dacă v-a spus medicul dumneavoastră.
Sursa: Agenția Naționalǎ a Medicametului
1) Simţ sau grupare de simţuri, prin intermediul căruia, în contact cu obiectele sunt puse în evidenţă anumite calităţi ale acestora, înregistrate prin mecanoreceptorii de la nivelul pielii şi al membranelor mucoase. Sinonim: sensibilitate tactilă. 2) Palparea sau explorarea cu ajutorul degetelor.
Care poate fi perceput prin pipăit (simţul tactil). Care se referă la simţul tactil sau aparţine acestui simt.
Mişcare orientată a unor organisme sau organe, ca răspuns la stimuli externi.
Gen de viermi din familia Cestode care prezintă un scolex, prevăzut cu croşete. Paraziţi ai păsărilor şi mamiferelor. Speciile parazite la om sunt: 1) Tenia solium, parazit al intestinului, transmis prin carnea de porc; inelele sale sunt eliminate prin materiile fecale şi pot, în stare larvară, să provoace cisticercoza.
Teamă morbidă de morminte şi de cimitire, sau de a fi îngropat de viu.
Accelerare şi neregularitate a ritmului cardiac.
Compus organic constituit dintr-un nucleu benzenic şi un lanţ lateral la C6l alcătuit din n unităţi de izopren. Ubichinona este prezentă virtual în toate celulele. Cea mai importantă este ubichinona
50 sau coenzima Q10, transportor mobil de electroni între flavoproteine şi citocromi în lanţul respirator mitocondrial.
Proteină alcătuită din 76 de aminoacizi, foarte stabilă, prezentă în toate celulele eucariote, cu rol în reglarea procesului de degradare a proteinelor. Prin legarea covalentă a ubicuitina cu lizina dintr-o moleculă de proteină, aceasta este marcată pentru distrucţia proteolitică la nivelul unui proteazom. Rata de degradare a proteinelor variază, iar proteinele anormale sunt recunoscute şi degradate mai rapid. Degradarea scade în hipertrofia musculară consecutivă exerciţiului fizic şi creşte la muşchiul denervat.
Abreviere utilizată în mod curent pentru unitate internaţională.
Durere la nivelul gingiilor.
Atrofie gingivală.
Leziune a intimei arteriale la nivelul unui aterom. Poate deveni sediul de formare a unui trombus.
Infecţie cutanată provocată de Mycobacterium ulcerans (probabil printr-o toxină solubilă), manifestată iniţial printr-un nodul subcutanat mobil, ferm, nedureros, care creşte ulterior în dimensiuni, devine fluctuant şi se deschide, formând un ulcer adânc cu bază necrotică. Afecţiunea este întâlnită în Africa Centrală, Asia de Sud-Est, Australia şi America de Sud si Centrală.
Ulcer gastro-duodenal vechi, caracterizat prin scleroză retractilă periferică masivă şi prin aderenţa la organele învecinate.
Formă endemică de leishmanioză cutanată, răspândită în Yucatan (Mexic), Belize şi Guatemala, în special la lucrătorii forestieri. Agentul etiologic al bolii este Leishmania mexicana, microorganism transmis la om de musca de nisip Lutzomyia olmeca. Se caracterizează prin leziuni cu tendinţă la ulcerare, care sunt autolimitate şi vindecabile, cu excepţia localizării pe urechea externă, în care caz leziunea se cronicizează şi distruge cartilajul urechii.
Ulcer peptic acut asociat cu leziuni manifeste sau oculte ale SNC (leziuni intracraniene sau cu hipertensiune in-tracraniană). Denumirea este specifică terminologiei engleze.
Localizare duodenală a bolii ulceroase, caracterizată prin pierdere de substanţă la nivelul mucoasei duodenale, până la nivelul stratului muscular al mucoasei şi exprimată clinic printr-un sindrom dureros epigastric şi dispeptic, cu ritmicitate alimentară şi evoluţie periodică sezonieră. În cursul evoluţiei cronice se poate complica cu: hemoragii, perforaţii şi stenoză pilorică.
Afecţiune rară, ce se localizează îndeosebi la nivelul treimii inferioare a esofagului. Determină o simptomatologie asemănătoare cu a ulcerului gastric sus situat, dar cu fenomene de reflux gastroesofagian mai accentuate şi disfagie.
Pierdere de substanţă la nivelul pielii sau al unei mucoase (aparţinând unui organ sau ţesut) fără tendinţă la cicatrizare spontană şi cu evoluţie mai mult sau mai puţin cronică. Sunt descrise numeroase entităţi nosologice şi tipuri de ulcer cu patogenie adesea foarte diferită.
Vaccin lipsit de celule preparat prin purificarea componentelor antigenice ale microorganismelor patogene. În acest mod, se elimină riscurile reacţiilor adverse ce pot fi declanşate de vaccine care conţin celule întregi.
Vaccin cu virus viu atenuat, injectat subcutanat pentru prevenirea febrei galbene.
Vaccin viral inactivat recombinant, administrat intramuscular la persoane care lucrează în zone cu endemie masivă sau în locuri cu risc profesional de infecţie (spitale industrie alimentară).
Vaccin obţinut prin tratarea cu formalină a antigenilor de suprafaţă hepatitici B izolaţi din plasma purtătorioi umani. Este utilizat îndeosebi pentru imunizarea persoaneloi cu risc mare de îmbolnăvire: personal medical, pacienţi imu-nodeficienţi, bolnavi dependenţi de hemodializă sau la transfuzii repetate, persoanele din instituţii închise, cele cu profesii care obligă la contacte umane numeroase, homosexuali masculini.
Vaccin preparat din bacterii omorâte, conţinând părţi egale din tulpinile Inaba şi Ogaba de Vibrio cholerae şi utilizat pentru imunizare împotriva holerei, obţinută în 7-28 zile de ia injectare pentru o durată de circa 6 luni. Vaccinul nu suprimă eliminarea bacteriilor prin fecale şi nici transmiterea bolii.
Se disting două vaccine: 1) Vaccin Salk, din poliovirus inactivat, suspensie în soluţie de formaldehidă (formalină) de poliovirus tip I, II şi III inactivat, cultivat pe cultur de celule din rinichi de maimuţă. 2) Vaccin Sabin, din poliovirus atenuat, conţinând poliovirus tip I, II şi III atenuat, cultivat în celule renale de maimuţă.
Vaccin preparat dintr-un virus viu atenuat (virusul Pasteur) sau dintr-ur virus atenuat şi inactivat prin fenol (virusul Fermi, virusul Semple. Se administrează ca tratament preventiv al turbării (în caz de muşcătură suspectă), într-o serie de 15-18 injecţii, subcutanate zilnice, cu doze progresiv crescute.
Vaccin preparat din "virusul vaccinei, administrat prin scarificare sau prin injectare intradermică. Datorită eradicării variolei, în prezent vaccinul este administrat obligatoriu doar personalului de laborator expus la virusul variolei. În unele ţări continuă vaccinarea militarilor.
Preparat antigenic derivat dintr-un agent patogen specific sau puternic înrudit cu acesta, capabil să inducă, după administrarea la un subiect receptiv, un răspuns imunitar protectiv faţă de o anumită agresiune microbiană. În sângele subiectului inoculat se formează anticorpi care îl protejează contra microorganismului corespondent. Vaccinul se clasifică în funcţie de numeroase criterii, printre care: 1) Categoria agenţilor patogeni: vaccin antivirusuri, bacterii, paraziţi, micete. 2) Starea agenţilor patogeni: vaccin cu germeni vii, vii atenuaţi, vii supraatenuaţi, omorâţi (cu virulenţă inactivată). 3) Natura componentelor antigenice: vaccin din corpi bacterieni sau virali integrali, vaccin din fracţiuni (subunităţi structurale ale diferitelor microorganisme), vaccin din produse ale metabolismului microbian. 4) Numărul antigenilor înrudiţi sau diferiţi în acelaşi preparat: vaccin monovalente, bi-, tri-, tetra-, penta-, polivalente. 5) Asocieri de vaccinn (administrate concomitent în regiuni anatomice diferite): vaccin bivalente, trivalente, tetravalente. 6) Indicaţii de utilizare: prevenţionale, administrate prin Program Extins de Imunizare (PEI); prevenţionale, administrate în anumite circumstanţe epidemiologice (de necesitate epidemiologică); de combatere (administrate în condiţiile evoluţiei unui proces epidemiologie); de urgenţă (administrate în situaţii speciale). 7) Extinderea spaţială a utilizării: universală (vaccin antituberculoză, poliomielită, difterie, tetanos, rujeolă, tuse convulsivă, hepatită B, gripă), continentală, zonală (zone endemice, hiperendemice, epidemice). 8) în raport de alte circumstanţe epidemiologice: vaccin pentru voiajori, femei gravide, imunosupresaţi, adulţi, vârstnici.
Copyright © 2011 Sanatatea Media Group SRL - Toate drepturile sunt rezervate
