Litiaza biliara

Litiaza biliară se defineşte ca prezenţa calculilor în tractul biliar. Calculii se pot forma în orice segment al tractului biliar, dar mai frecvent în vezicula biliară. Litiaza este semnificativ mai frecventă la femei decât la bărbaţi, şi la vârstă avansată. Majoritatea persoanelor cu litiază veziculară (70-80%) sunt asimptomatice. Litiaza devine boală propriu-zisă în prezenţa durerilor şi a complicaţiilor. Calculii în calea biliară principală sunt prezenţi la 10-15% dintre persoanele cu calculi veziculari, mai ales la persoanele în vârstă.

Prin prevalenţa sa ridicată în ţările industrializate şi prin morbiditate, litiaza biliară, una dintre „bolile civilizaţiei”, are importante implicaţii economico-sociale. Se estimează că incidenţa litiazei biliare este de 0,8-0,9/100 persoane/an, în timp ce prevalenţa bolii în ţara noastră, ajustată după vârstă, este de 10%.

Diagnosticul litiazei biliare

Litiaza biliară asimptomatică, descoperită întâmplător prin ecografie abdominală, sau mai rar intraoperator, este fie complet lipsită de simptome, fie asociată cu simptome dispeptice nespecifice (balonări, eructaţii, intoleranţă la grăsimi, flatulenţă). Persoanele cu calculi asimptomatici rămân ades asimptomatice, rata de dezvoltare a  simptomelor fiind de 1,5-2% pe an, iar a complicaţiilor de 0,3-1,2% pe an.

Litiaza biliară simptomatică se manifestă prin colică / durere biliară. Durerea biliară este simptomul definitoriu. Are sediul în epigastru sau hipocondrul drept, poate iradia în umărul drept sau spate, survine la 3-4 ore după un prânz gras, durează cel puţin 15 minute şi se poate însoţi de greţuri, vărsături, subfebrilităţi. Complicaţiile apar de obicei când litiaza este simptomatică, cu o rată de 0,7-2% pe an.

 Litiaza biliară complicată se manifestă prin dureri subintrante sau continue ce durează mai mult de 6 ore, icter, febră cu frisoane, tahicardie, colecist palpabil, semne de iritaţie peritoneală sau de pancreatită.

Riscul dezvoltării cancerului de veziculă biliară este de 0,3% pe o perioadă de 30 de ani, şi este mai ridicat pentru litiaza simptomatică decât pentru asimptomatică!!!

Diagnosticul imagistic de litiază biliară se stabileşte prin ecografie abdominală. Prezenţa peretelui vezicular îngroşat sau a fluidului pericolecistic sugerează complicaţia cea mai frecventă – colecistita.

Tratamentul litiazei biliare

În cazul litiazei biliare, obiectivul tratamentului constă în îndepărtarea calculilor şi prevenirea recurenţei acestora.

Litiaza biliară asimptomatică nu necesită tratament. Se recomandă expectativa şi instituirea tratamentului de îndată ce apare prima colică. Exceptate de la această conduită sunt următoarele situaţii:

-          prezenţa unui risc de malignizare („vezicula de porţelan”, cancerul vezicular în familie);

-          pacienţii transplantaţi ce urmează a face tratament imunosupresiv, având risc crescut de angiocolită.

-          pacienţii ce trăiesc în regiuni îndepărtate, cu accesibilitate problematică la un spital în caz de urgenţă;

-          diabeticii, care prezintă un risc crescut de complicaţii pe măsura progresiunii bolii.

Nu se recomandă colecistectomia profilactică pentru litiaza asimptomatică.

Litiaza biliară simptomatică trebuie să fie întotdeauna tratată. Tratamentul este chirurgical. Doar în condiţii speciale, legate de terenul cu risc sau de refuzul intervenţiei, se recurge la tratament nechirurgical. Colecistectomia laparoscopică este tratamentul de elecţie, colecistectomia clasică efectuându-se mai rar, de obicei în prezenţa complicaţiilor. Tratamentul nechirurgical al litiazei biliare se aplică doar la pacienţii cu calculi colesterolici puri. Constă din disoluţia orală cu acid ursodeoxicolic, sau litotripsia extracorporeală urmată de disoluţie orală.

Litiaza biliară complicată  este  tratată întotdeauna chirurgical. Colecistectomia se practică convenţional, mai rar laparoscopic, în urgenţă imediată sau amânată.