Litiaza renala

Litiaza renalǎ este reprezentată de prezența unor bucǎți solide de minerale cristalizate (calculi renali), care se formezǎ la nivelul rinichilor. Dimensiunea lor variazǎ, putȃnd fi de mǎrimea unui bob de nisip sau cȃt o perlǎ.

 

 

Cele mai multe pietre la rinichi sunt eliminate din organism, fără ajutorul unui tratament. Dar, uneori, se pot fixa la nivelul tractului urinar, unde pot bloca fluxul de urină şi provoca dureri.

Pietrele la rinichi sunt o cauzǎ comunǎ de sânge în urină (hematurie) şi, uneori, severe dureri ȋn zona abdominalǎ sau în zona inghinală.

Atunci cȃnd pietrele sunt situate ȋn tractul urinar, boala este numitǎ urolitiazǎ, în timp ce nefrolitiaza se referă la pietre aprute la rinichi, iar ureterolitiaza se referă la pietrele depuse ȋn ureter.

Când piatra este localizatǎ ȋn rinichi, provoacǎ rareori probleme, dar atunci când alunecǎ spre ureter, aceasta acţionează ca un baraj. Pe mǎsurǎ ce rinichii continuǎ sǎ funcţioneze și sǎ producǎ urină, presiunea se acumulează în spatele calculilor şi provoacă umflarea rinichilor.

 

Cauzele apariției calculilor renali

Cei mai mulți calculi renali sunt alcǎtuiți din calciu și apar atunci cȃnd nivelul acestuia ȋn urinǎ este mare. Cauzele pentru apariția litiazei renale sunt variate:

• Factorii ereditari: unele persoane sunt mai predispuse la apariția calculilor renali, decȃt altele. Predispoziţia la nivelurile ridicate de calciu din urină pot fi transmise din generaţie în generaţie. De asemenea, unele boli ereditare rare, ȋi pot predispune pe unii oameni la apariția litiazei renale.
• Amplasarea geograficǎ: un climat cu temperaturi ridicate, combinate cu aportul slab de lichide ȋi poate determina pe oameni sǎ sufere de dezhidratare, urina devenind tot mai concentratǎ, permițȃnd astfel produselor chimice sǎ formeze mai ușor calculi renali.
• Dieta: alimentația bogatǎ ȋn oxalați (proveniți din produse precum: legume verzi, ciocolatǎ, nuci) și ȋn alimente care conțin calciu, mǎresc riscul de a dezvolta calculi renali, cu atȃt mai mult ȋn cazul persoanelor care sunt predispuse genetic la aceastǎ afecțiune.
• Alte afecțiuni: unele boli cronice sunt asociate cu formarea de pietre la rinichi, inclusiv fibroza chisticǎ, acidoza tubulară renalǎ, precum și anumite boli inflamatorii intestinale. Diabetul zaharat şi hipertensiunea arterială sunt, de asemenea, asociate cu un risc crescut de a dezvolta pietre la rinichi.

 

Simptomele litiazei urinare

Calculi pot ramane ȋn organism sau pot fi eliminați prin tractul urinar.

Eliminarea calculilor prezintǎ, de obicei, urmǎtoarele simptome:

• Asimptomatic (unii pacienți nu prezintǎ niciun fel de semne la eliminarea calculior, de obicei acest lucru se ȋntȃmplǎ cȃnd "pietrele" sunt de dimensiuni mici, pȃnǎ la 5 mm diametru).
• Dificultați ȋn urinare
• Sȃnge ȋn urinǎ
• Apariția bruscǎ a durerii (crampe abdominale, ȋn zona inghinalǎ sau dureri ȋn zona lombarǎ)
• Greațǎ și senzație de vomǎ
• Febrǎ și transpirație
• Oboseala generalǎ
• Diaree sau constipație

 

Diagnosticul litiazei urinare

Diagnosticul de litiazǎ renalǎ este confirmat atunci cȃnd simptomele tipice sunt remarcate precum și atunci când alte cauze ale durerii abdominale sunt excluse.

Medicul specialist vǎ poate recomanda:

Tomografia computerizatǎ (CT) fǎrǎ substanțǎ de contrast. Aceasta poate detecta o piatră, locaţia sa, dimensiunea, precum şi dacă aceasta este cauza principalǎ a dilatarii ureterului şi a inflamǎrii rinichilor. Tomografia poate face evaluarea și altor organe din corp, inclusiv a vezicii biliare, a ficatului, pancreasului sau a intestinelor.

Ecografia renalǎ este un alt mod de a detecta calculii la rinichi. Este utilă mai ales atunci când riscul de radiații al unei scanǎri CT nu este recomandat (de exemplu, în cazul în care o femeie este ȋnsǎrcinatǎ).

Urocultura și sumarul de urinǎ. Este determinatǎ o eventualǎ infecție a tractului urinar, mǎsurȃndu-se ȋn același timp și nivelul ph-ului.

Radiografia abdominalǎ. Prin acest procedeu se pot identifica eventualii calculi renali sau dacǎ aceștia nu existǎ, sursa durerii.

Analizele biochimice. Acestea mǎsoarǎ funcția renalǎ și sunt efectuate, uneori, ca și examene de rutinǎ.

 

Tratamentul litiazei urinare

Tratamentul litiazei renale depinde ȋn principal de mǎrimea calculilor eliminați din organism. Ȋn cazul calculilor mici (de 5 mm), eliminarea se poate face fǎrǎ tratament, doar printr-un consum substanțial de apa (2,3 litri). O piatrǎ de 4 mm are o șansǎ de trecere de 80% în timp ce o piatrǎ de 6 mm are o șansǎ de 20%. Pietrele mai mari de 9 mm-10 mm, rareori trec fǎrǎ un tratament specific.

Ȋn cazul calculilor renali de dimensiuni mai mari, care pornesc pe ureter ȋn jos, primul pas ȋn tratarea afecțiunii este repausul la pat și antiinflamatoarele.

Utilizarea medicamentelor antiinfamatorii nesteroidiene amelioreazǎ durerea, putȃnd fi luate și fǎrǎ o prescripție medicalǎ.

Ȋn cazul ȋn care o dietǎ adecvatǎ și un consum de lichide nu se dovedesc de folos pentru eliminarea calculilor, se acționeazǎ asupra lor cu litotripsia cu unde de şoc (EWSL), pentru a sparge piatra ȋn fragmente mai mici și pentru a permite acestor bucăţi sǎ treacǎ mai ușor ȋn vezica urinarǎ.

Ureteroscopia. Chirurgul introduce un tub telescopic pȃnǎ la nivelul calculului, extrăgȃndu-l sau spǎrgȃnd-l, ȋn cazul ȋn care nu este posibilǎ extracția.

Tratamentul chirurgical. Se apeleazǎ la acest tratament atunci cȃnd calculul provoacǎ hemoragii severe care nu pot fi controlate.

Litiaza renalǎ devine o adevaratǎ urgențǎ pentru pacienții cu un singur rinichi. Un rinichi care rămâne complet blocat pentru o perioadă prelungită se poate opri din funcționare.

 

Citește si:

Insuficienta renala cronica