Sindromul Alport

Sindromul Alport este o boalǎ ce afecteazǎ rinichii și care duce la inflamarea acestora, fiind cunoscutǎ și sub numele de “nefrita ereditarǎ”. Boala este cauzatǎ de o mutații genetice  pe cromozomul X, ce afecteazǎ genele ce codificǎ colagenul de tip IV.

 

Tulburarea este una mai rarǎ, iar de cele mai multe ori afecteazǎ bǎrbații. Sindromul a fost descris pentru prima datǎ ȋn anul 1927 de cǎtre dr. Cecil Alport care a studiat boala transmisǎ la trei generații din cadrul aceleași familii. Specialistul a observat că bărbații afectați au dezvoltat progresiv insuficiență renală și surditate, în timp ce femeile au fost mai puțin afectate.

Cauzele care duc la dezvoltarea sindromului Alport

Mutațiile ȋn genele COL4A3, COL4A4 și COL4A5 provocǎ sindromul Alport. Aceste gene codificǎ o componentǎ cunoscutǎ sub numele de colagen tip IV. Aceasta proteinǎ joaca un rol important ȋn cazul rinichilor, în special în alcǎtuirea glomerulilor. Mutațiile care apar la aceste gene  împiedică rinichii sǎ filtreze în mod corespunzător sângele, iar acesta ȋmpreunǎ cu proteinele trec ȋn urinǎ. Colagenul de tip IV este, de asemenea, o componentă importantă a structurii urechii interne, în special a organului lui Corti, care transformǎ undele sonore ȋn impulsuri nervoase.

Aproximativ 80% din cazurile de sindromului Alport sunt cauzate de  mutații ale genei COL4A5 și sunt moștenite într-un model X-linkat. La bǎrbați o copie alterată a genei COL4A5 în fiecare celulă este suficientă pentru a provoca insuficiențǎ renalǎ sau alte simptome severe. 

În aproximativ 15 %  din cazuri, sindromul Alport rezultǎ din mutații ale genelor COL4A3 și COL4A4 și sunt moștenite într-un model autozomal recesiv. Părinții unui copil care suferǎ de acestǎ formǎ autozomal recesivǎ a bolii au fiecare o copie a genei mutante, ȋnsǎ pot sǎ nu prezinte simptome sau sǎ dezvolte o afecțiune mai ușoarǎ ce are ca simptomatologie hematuria denumitǎ nefropatie cu membranǎ bazalǎ subțire.

Aproximativ 5% din cazuri sunt moștenite într-un model autozomal dominant. Persoanele cu aceasta formǎ de sindrom Alport au o mutație ȋn fiecare celulǎ a genei COL4A3 sau a genei COL4A4.

Simptomele sindromului Alport

La început, pacientul poate sǎ nu prezinte simptome. Cu toate acestea, distrugerea progresivă a glomerulilor duce la apariția sângelui în urină și scade eficacitatea sistemului de filtrare al rinichilor. Mai mult, pacientul ȋncepe sǎ acumuleze lichide și produse reziduale ȋn organism.

La femei, tulburarea este mai ușoarǎ sau chiar asimptomaticǎ. La bǎrbați simptomele includ:

• Culoare anormalǎ a urinei sau apariția sȃngelui ȋn urinǎ

• Umflarea gleznelor și a picioarelor

• Afecțiuni oculare (cataractǎ,  retinopatie, distrofia posterioarǎ polimorfǎ)

• Pierderea auzului

• Hipertensiune

Cu toate acestea, forma autozomală dominantǎ a bolii produce aceeași simptome și ȋn cazul barbaților, dar și ȋn cazul femeilor.

Diagnosticarea sindromului Alport

Diagnosticul se poate pune ȋn urma analizei istoricului medical, ȋnsǎ cum nu toți pacienții mai au astfel de cazuri ȋn familie sunt necesare teste suplimentare pentru a pune un diagnostic corect.

Primul simptom al bolii, hematuria, poate fi detectatǎ ȋn urma unui sumar de urinǎ. Ȋn ceea ce privește afectarea auzului, medicul va recomanda realizarea unei audiometrii pentru a verifica starea urechii și rata de pierdere a auzului. 

Pentru modificǎrile produse de sindromul Alport la nivelul rinichilor, medicul va recolta o  mostră de țesut (biopsie renală) pentru a examina modificările ȋn laborator. Ȋn funcție de afectarea rinichilor, medicul mai poate recomanda și alte teste care sǎ ajute la conturarea unei situații clare asupra bolii de care pacientul suferǎ.

Tratamentul sindromului Alport

Ȋn prezent, nu există niciun tratament specific pentru sindromul Alport. Pentru tratarea pacienților care suferǎ de aceastǎ boalǎ se utilizeazǎ aceleași tratamente precum la pacienții care suferǎ de hipertensiune arterialǎ. De asemenea, se pot recomanda inhibitori ai enzimei de conversie pentru a ȋncetini afectarea renalǎ. Cu toate acestea, schema de tratament depinde de tipul sindromului și de stadiul bolii. Pe lȃngǎ aceste tratamente se recomandǎ și o dietǎ din care sǎ se excludă sodiul, proteinele sǎ se consume ȋn mod limitat, iar cantitatea de apǎ sǎ nu depǎșeascǎ mai mult de 8 pahare pe zi.  

Transplantul de rinichi este o procedurǎ ce se bucurǎ de  succes la persoanele cu sindromul Alport, fiind tratamentul optim atunci cȃnd boala se ȋndreaptǎ cǎtre insuficiențǎ renalǎ. 

Cercetǎtorii ȋncearcǎ sǎ  înțeleagǎ  de ce persoanele cu sindromul Alport dezvoltǎ insuficiențǎ renalǎ, dar și sǎ dezvolte  tratamente care pot ȋncetini sau preveni dezvoltarea  insuficienței. Mai multe posibile tratamente au fost testare pe animalele cu sindromul Alport, iar recent cercetǎtorii au izolat alte trei mutații gnetice ce pot duce la dezvoltarea bolii. Aceastǎ descoperire nu numai cǎ va permite diagnosticarea mai precisă a sindromului Alport, dar poate deschide un nou drum pentru viitorul terapiei genetice  ȋn cazul acestei boli.

Prognostic

Femeile au, de obicei, o durată de viață normală, fără semne vizibile de boală, cu excepția sângelui în urină. Foarte rar, femeile care suferǎ de acestǎ boalǎ pot dezvolta tensiune arterialǎ sau surditate, ca și complicație a unei sarcini. La bărbați, surditatea, dificultățile vizuale și insuficiența renalǎ apar ȋn jurul vȃrstei de 50 de ani. Cea mai gravǎ formǎ a bolii este datǎ de gena COL4A5, spre deosebire de celelalte mutații care au un prognostic mai bun.

Autor: Lavinia Radu

Citește și:

Insuficienta renala cronica