Mononucleoza - boala sarutului

Mononucleoza infecțioasǎ este o infecție viralǎ comunǎ care cauzeazǎ febrǎ și durere în gât extinsă la ganglionii limfatici. Mononucleoza este cauzatǎ de virusul Epstein-Barr (EBV) şi apare cel mai frecvent la adolescenți și la adulții tineri.

Virusul Epstein-Barr se gǎsește ȋn salivǎ și mucus, iar spre deosebire de virușii care produc gripǎ, se transmite de la o persoanǎ la alta prin sǎrut, deși este posibil, mai rar, sǎ se transmitǎ și prin tuse.

Mononucleoza, în general, nu necesitǎ tratament de urgențǎ, deşi boala, netratǎ, poate dura sǎptǎmȃni sau luni. Tratamentul are drept scop atenuarea simptomelor date de boalǎ.

Cauzele care duc la apariția bolii

Virusul Epstein-Barr provoacǎ mononucleoza în mai mult din 90% din cazuri. Acest virus este extrem de contagioas, fiind un membru al familiei Herpesviridae. Citomegalovirusul (CMV) poate provoca, de asemenea, o boală care produce simptome asemǎnatoare mononucleozei.

Mononucleoza apare cel mai frecvent la persoanele ȋntre 5 și 25 ani, cea mai mare ratǎ de apariţie fiind între 15 și 25 de ani.

Simptomele mononucleozei

Cele mai frecvente simptome ale mononucleozei sunt: febrǎ, durere în gât, umflarea ganglionilor (noduli limfatici) şi obosealǎ. Simptomele apar între patru până la şase săptămâni după expunerea la virus. Alte semne şi simptome de mononucleozǎ pot include:

• Dureri de cap;
• Erupţii cutanate;
• Stare generală de rău;
• Pierderea poftei de mâncare,
• Amigdalitǎ;
• Dureri abdominale;
• Dificultăţi ȋn respiraţie;

Complicațiile mononucleozei

Extinderea splinei. Mononucleoza poate provoca extinderea splinei. În cazuri extreme, splina se poate rupe, determinȃnd o durere ascuțitǎ, bruscǎ, ȋn partea stȃnga a abdomenului superior.

Probleme hepatice. Pacientul cu mononucleozǎ poate experimenta o inflamaţie hepatică uşoară sau îngălbenirea pielii şi a ochilor (icter), pe o perioadǎ limitatǎ.

Diagnosticul mononucleozei

Examenul fizic. Medicul cautǎ anumite semne specifice mononucleozei, cum ar fi umflarea ganglionilor limfatici, a amigdalelor, a ficatului sau a splinei, având în vedere, ȋn același timp, și simptomele pe care afecțiunea le produce.

Testele pentru anticorpi. În acest caz, se pot face teste de sȃnge pentru a verifica dacǎ existǎ anticorpi la virusul Epstein-Barr. Un astfel de test poate detecta boala, chiar și în prima săptămână, atunci cand simptomatologia s-a instalat.

Teste care indicǎ numǎrul de celule albe sanguine. Medicul poate folosi alte teste de sânge, pentru aobserva dacǎ existǎ un număr ridicat de celule albe ȋn sange (limfocite).

Tratamentul mononucleozei

Nu existǎ niciun tratament specific disponibil pentru a trata mononucleoza infecțioasǎ. Antibioticele nu funcționeazǎ ȋmpotriva infecțiilor de naturǎ viralǎ, așa cum este mononucleoza. Tratamentul implică în principal, repaus la pat și consumul unor cantitǎți mari de lichid.

Ocazional, un streptococ însoţeşte mononucleoza cauzȃnd amigdalitǎ sau o infecție a sinusurilor, ȋn acest caz, tratament cu antibiotice este recomandat. Unele persoane cu mononucleozǎ care iau amoxicilinǎ pot dezvolta o erupţie, dar acest lucru nu înseamnă că sunt alergice la antibiotice. Dacă este necesar, medicul poate schimba antibioticul.

Corticosteroizii. Pentru a uşura unele dintre simptome, cum ar fi umflarea severă a amigdalelor, medicul poate prescrie un tratament cu corticosteroizi.

Prevenirea mononucleozei

Virusul Epstein-Barr poate persista ȋn salivǎ luni de zile după infectare. Nu existǎ niciun vaccin pentru a preveni mononucleoza.

Mononucleoza se transmite prin salivǎ. Dacă o persoanǎ este infectatǎ, poate ajuta la prevenirea răspândirii virusului la alte persoane prin a nu le sǎruta și prin a nu face schimb de produse alimentare, farfurii, pahare timp de cȃteva sǎptǎmȃni, dacă este posibil.

 

Citește și:

Virusul gripei descoperit si la lilieci

Vaccinul care protejeaza impotriva norovirusului