• Organismul nu mai poate elimina substanțele toxice din organism;
• Cȃnd sistemul imunitar nu mai face fațǎ infecțiilor;
• Cȃnd apar anumite boli ȋn stadii avansate precum ciroza hepaticǎ (moartea celulelor hepatice);
• Persoanele care suferǎ de insuficiențǎ hepaticǎ ȋn stadiu terminal;
• Persoanele la care alte tratamente nu mai sunt eficiente sau care suferǎ de cancer la ficat.
Ca ȋn cazul oricǎrei proceduri chirurgicale majore existǎ riscuri asociate operației. Ocazional, pot exista dificultăți ȋn eliminarea ficatului bolnav și ȋn introducerea ficatului primit de la un donator. De asemenea, pot apǎrea și alte probleme precum: sângerare, cheaguri de sânge, infecții, sau respingerea ficatului primit de la donator. Ȋnainte de operație se vor realiza anumite teste recomandate de cǎtre medic:
• Testele de laborator, inclusiv teste de sânge și urină pentru a evalua starea de sănătate a organelor
• Testele imagistice, cum ar fi o ecografie a ficatului
• Teste cardiovasculare pentru a determina starea de sănătate a sistemului cardiovascular
Procedura
Pacientul va fi internat ȋn spital unde se vor realiza testele indicate mai sus. Transplantul de ficat se realizeazǎ prin utilizarea anesteziei generale. Chirurgul face o incizie la nivelul abdomenului pentru a putea ȋndeparta ficatul. Locația și dimensiunea inciziei variază în funcție de abordarea chirurgului dar și anatomia pacientului. Chirurgul deconectează alimentarea cu sȃnge a ficatului și a canalelor biliare și elimină apoi ficatul bolnav. Noul ficat este plasat în corpul pacientului iar vasele de sânge sunt refăcute. Operația poate dura până la 12 ore. Chirurgul va utiliza copci și capse pentru a închide incizia, dupǎ care pacientul este dus la secția de terapie intensivă pentru a începe recuperarea.
Dupǎ operație
Timpul de recuperare dupǎ operație variazǎ, ȋn funcție de o serie de factori, inclusiv de starea pacientului înainte de transplant. Pacienții vor rǎmȃne o sǎptǎmȃnǎ în unitatea de terapie intensivă și alte douǎ, trei saptǎmȃni ȋn spital, pentru a i se realiza analize ȋn mod regulat. După ce pacientul a fost transferat ȋntr-un salon normal, de obicei, numǎrul de teste realizate scade. De asemenea, pentru a vă ajuta la recǎpǎtarea forța musculare, terapie fizică trebui ȋnceputǎ cât mai curând posibil. Inițial, medicamentele anti-respingere se administrează intravenos, urmȃnd ca acestea sǎ fie administrate oral, pe toatǎ durata vieții.
Principalele complicații care pot apǎrea sunt infecția și respingerea noului organului. Pentru a preveni respingerea, este important ca pacientul sǎ utilizeze medicamentele recomandate de medic. Simptomele respingerii organului ca pot include obosealǎ și icter (ȋngǎlbenirea pielii).
Recuperarea totalǎ se face ȋntre șase luni și un an iar pacientul ȋși poate relua activitatea normalǎ la câteva luni dupǎ intervenția chirurgicalǎ. Ȋn general, circa 72% din persoanele care suferǎ un transplant de ficat trăiasc pentru cel puțin ȋncǎ cinci ani. Persoanele care primesc un parte dintr-un ficat de la un donator viu au rate mai mari de supraviețuire, deoarece un donator viu înseamnă, de obicei, o așteptare mai scurtǎ pentru un ficat, fațǎ de listele de așteptare pentru un donator compatibil. Pentru transplantul de ficat de la donatori vii, rata de supraviețuire crește la 78 %.
Autor: Lavinia Radu
Citește și: