Urticaria este o boală de piele care apare sub forma unor vezicule sau iritaţii de culoare roşie, iar acestea produc mâncărime în zona afectată. Forma şi mărimea lor variază, însă, se extind, de obicei, de la câţiva milimetri la câţiva centimetri.
Petele nu sunt stabile şi, prin urmare, au tendinţa de a-şi modifica dimensiunea, putând dispărea din locul în care au apărut iniţial pentru a se dezvolta în altă zonă a corpului.
Statisticile arată ca aproape un sfert din populaţia planetei va dezvolta urticarie la un moment dat în viaţă.
Tipuri de urticarie
În general, urticaria este cauzată de eliberarea histaminei de către celulele mastocitare, în sânge, iar ca urmare a acestei acţiuni, apar iritaţiile.
Urticaria acută. Este caracterizată de faptul că simptome precum pruritul şi edemul, apar în mod brusc şi trec la fel de brusc, după care pot apărea din nou. Aceasta poate fi de două feluri: urticarie acută alergică şi acută ne-alergică.
Urticaria cronică (urticaria cronică idiopatică). Acest tip de urticarie poate persista mai mult de două luni. Cauza declanşatoare poate fi necunoscută sau erupţia poate fi atribuită unei infecţii virale, reacţii alergice sau medicamente luate recent.
Urticaria fizică şi colinergică. Aceasta se distinge prin formarea de umflături roşii şi mâncărimi, şi este atribuită factorilor care vin în contact direct cu pielea. Urticaria poate fi de mai multe feluri: urticarie la presiune, urticarie la caldură, urticarie la frig, urticaria solară, urticarie aguagenică.
Urticaria de contact. Aceasta apare, de obicei, la nivelul mâinilor şi este produsă de contactul cu animale sau diferite plante.
Cauzele care duc la dezvoltarea urticariei
Declanşatorul exact al urticariei este dificil de stabilit, reacţii alergice pot apărea din cauza unor factori diferiţi, în funcţie de sensibilitatea existentă. Câţiva dintre alergenii comuni sunt: firele de păr, polenul, crustaceele sau alte alimente, medicamente, înţepătura insectelor, infecţii virale, boli autoimune, expunerea la frig/soare/căldură, coloranţi sau conservanţi alimentari, cancere sau leucemii, contactul cu diverse animale.
Simptomele urticariei
Simptomele urticariei pot apărea brusc şi pot disparea în câteva minute, sau pot persista timp de ore sau chiar zile. Pacienţii pot avea simptome încă de la apariţia erupţiilor. Simptomele comune ale urticariei includ:
• Leziuni de culoare roşie sau roze, care se unesc şi formează o placă întinsă.
• Bubiţe care apar şi dispar.
• Mâncărime.
• Roşeaţă.
• Umflarea anumitor părţi ale corpului, inclusiv mâini, picioare, sau în jurul ochilor.
Diagnosticarea urticariei
Iniţial trebuie diagnosticată cauza care a dus la apariţia urticariei. Diagnosticarea poate fi făcută printr-un examen fizic sau printr-un test cutanat pentru alergii. În unele cazuri grave, urticaria poate fi primul semn al anafilaxiei. Pentru a preveni şi alte episoade de urticarie, factorul care a produs afecţiunea trebuie evitat.
Tratamentul urticariei
Tratamentul urticariei variază în funcţie de cauza bolii, însă, medicul, poate recomanda:
• Amtihistaminice.
• Loţiuni sau creme pentru tratarea urticariei.
• Corticosteroizi.
În cazuri rare, urticaria poate fi asociată cu dificultăţi de respiraţie sau umflarea limbii. Acestea sunt simptome grave care ar putea indica o reacţie alergică cunoscută sub numele de anafilaxie. Tratamentul de urgenţă al acestor simptome periculoase poate include administrarea de
corticosteroizi și epinefrină
Tratamentul la domiciliu
• Evitarea medicamentelor (aspirină, laxative, sedative, vitamine, antiacide).
• Evitarea soarelui sau a frigului extrem.
• Evitaţi duşurile fierbinţi.
• Evitaţi să transpiraţi.
• Purtaţi haine curate şi largi.
Prevenirea urticariei
Pentru a preveni un nou episoad de urticarie, pacientul trebuie să evite factorul/factorii care au dus la declanşarea urticariei.
Autor: Lavinia Radu
Citește și:
Vitiligo
Scabia